Interviu cu exorcistul Gabriel Amorth

14.06.2004, Roma (Catholica) - Cel mai faimos exorcist al lumii, pr. Gabriel Amorth, a vorbit despre existenţa şi activitatea diavolului într-un interviu acordat lui Sandro Magister, vaticanist al publicaţiei italiene L`Espresso, interviu preluat de CatholicNewsAgency. Acest interviu a fost luat de Magister imediat după ce poliţia italiană i-a arestat, în Somma Lombardo (nordul Italiei), pe tinerii membri ai cultului „Bestiile satanei” pentru uciderea într-un ritual a cel puţin şapte persoane. Pr. Amorth îşi exprimă în continuare modul în care vede el existenţa diavolului şi Biserica.

– Părinte Amorth, mai întâi cele trei tinere din Chiavenna, apoi Erica şi Omar, iar acum grupul de tineri din Somma Lombardo. Lucrează în ei satana?

– Cu siguranţă, iar primele două cazuri le-am studiat bine. Acei tineri au dat de diavol, au citit cărţi satanice. Şi cât de feroce au fost actele lor! Când o fată îşi înjunghie mama de 97 de ori, nu putem să nu recunoaştem acţiunea prinţului întunericului.

– Există perioade când satana este mai activ?

– Satana este mereu activ. El încearcă să seducă dintru începuturi. Face tot ce poate pentru a-l face pe om să păcătuiască, şi de fiecare dată când se face ceva rău, el este undeva în spate, deşi rămână adevărat desigur că omul decide liber ceea ce face.

– Sunt cazurile de posedare frecvente?

– Nu, sunt rare. Dar nu vă pot da cifre exacte. Am în grija mea multe cazuri de adevărate posedări demonice, dar aceasta pentru că cele mai dificile cazuri ajung la mine, şi anume cele pe care alţi exorcişti nu le pot rezolva. În timpul primilor mei ani de activitate, când i-am primit pe toţi fără nici o verificare înainte, marea majoritatea erau persoane bolnave psihic, dar fără nici o activitate demonică.

– Cum ştiţi că cineva este posedat?

– Aflu aceasta în timpul tratamentelor, nu înainte. Un simptom clar este aversiunea violentă, viscerală faţă de orice este sacru. Îmi amintesc de un tată căruia îi era teamă că fiul său era posedat de diavol şi, într-o zi, când erau împreună la masă, s-a rugat în minte pentru el „Bucură-te Maria”. Băiatul a strigat: „Nu, tată, taci!” Apoi este vorbirea în limbi necunoscute, explozia cu forţă neomenească şi levitaţia: acestea sunt toate lucruri care se întâmplă în timpul exorcismelor.

– Cum trăieşte o persoană posedată de la o criză la alta?

– Cât se poate de normal. Merge la serviciu şi nimeni nu ştie. Îşi ţine bine ascunsă starea. Când simte că vine criza, se retrage, se închide în baie, dă drumul furiei şi apoi se întoarce impasibil la locul său. Aceasta se întâmplă mai ales în cazul celor posedaţi care urmează un tratament, şi cărora exorcizarea le dă puterea de a se întoarce la viaţa normală. Un lucru trebuie subliniat: posedarea de către diavol nu este nici ereditară şi nici contagioasă.

– Ce îi leagă pe posedaţi de satanişti?

– Se întâmplă adesea ca o persoană să devină posedată după ce a intrat într-un cult satanic. Sunt puţini din aceştia în asistenţa mea deoarece doar sataniştii care se pocăiesc cer exorcizări. Dar cred că sunt mulţi din aceştia: este uşor să intri într-un cult satanic dar este foarte dificil să ieşi afară. În unele cazuri aceasta se face doar cu preţul vieţii.

– Şi ce leagă pe un satanist de diavol?

– Există două tipuri de legături: aceia care aduc cult diavolului, celebrează liturghii sataniste şi au preoţie şi o ierarhie; şi cei care nu cred deloc în existenţa personală a satanei, dar fac acte murdare şi împotriva naturii. Aceşti satanişti sunt şi mai periculoşi.

– Papa Ioan Paul al II-lea a făcut exorcisme pentru trei persoane posedate. Sunt acestea libere acum?

– Al treilea caz nu. O am în grija mea din 1998 şi este cu adevărat un caz trist.

– În afară de Papa, crede Biserica în existenţa diavolului?

– Foarte puţin. Iar diavolul este extrem de fericit de această situaţie, deoarece îi dă mână liberă să îşi facă treaba. Biserica a mers dintr-o extremă în alta. Pentru a corecta nebunia vânătorii de vrăjitoare, care în loc să fie exorcizate au fost arse, Biserica a renunţat la tot, adică şi la diavol şi la exorcism. Rezultatul este că în regiuni catolice mari nu mai există nici un exorcist: Portugalia, Germania, Austria, Elveţia. Îi admir pe Episcopii italieni: nu înţeleg nimic despre problema în cauză, dar cel puţin numesc preoţi exorcişti. Anul trecut a fost o întâlnire a exorciştilor italieni: am fost 117.

– Explicaţi-ne mai bine: în ce sens Episcopii nu înţeleg nimic?

– Deoarece, ca şi preoţii, au studiat în seminarii. Şi timp îndelungat în seminarii nu s-a spus nimic despre îngeri şi despre demoni, nimic despre exorcizări, nimic despre păcatele împotriva primei porunci, să nu ai alţi dumnezei afară de mine: magie, spiritism, satanism.

– Dar despre Curia din Vatican ce credeţi?

– Din păcate situaţia este tot problematică. Au aprobat un nou ritual care, pentru exorcişti, este un dezastru. Se interzice acţionarea în caz de blestem, care este sursa a 90% dintre cazurile de posedare. Se interzice acţionarea dacă nu există dovezi anterioare ale acţiunii diavolului, când aceasta poate fi înţeleasă doar în acţiunea cu posedatul. Din fericire vechiul ritual este încă valid. Îl folosesc încă pe acela, dacă nu ar trebui să las totul baltă.