Consultare la Vatican prin „New Age”
15.06.2004, Vatican (Catholica) - Ieri a început în Vatican un congres internaţional de trei zile despre problematica „New Age”, organizat de comisia interdicasterială pentru reflectarea asupra „Sectelor şi noilor mişcări religiose”. Aceasta a apărut în urma documentului din 3 februarie 2003 intitulat „Isus Cristos purtătorul apei vii, o reflecţie creştină asupra `New Age`”. Documentul a fost pregătit de Consiliile Pontificale pentru Cultură şi respectiv pentru Dialogul Interreligios.
Persoanele care iau parte la consultări sunt membri ai Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor şi ai Consiliilor Pontificale pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, pentru Cultură şi respectiv pentru Dialogul Interreligios. Întâlnirea a fost pregătită pe baza răspunsurilor primite de la Conferinţele Episcopale la un chestionar trimis odată cu documentul din 2003. În total, la întâlnirea din Vatican participă aproximativ 20 de experţi aleşi de Conferinţele Episcopale din diverse zone geografice, care au arătat un interes mare pentru acest subiect.
Programul congresului din Vatican include prezentarea unei sinteze a răspunsurilor venite de la Bisericile locale şi reflectarea asupra a două aspecte care au reieşit, şi care sunt considerate demne de aprofundat: discernământul privind New Age şi tehnicile promovate de aceasta; respectiv analiza în paralel a ceea ce propune New Age şi spiritualitatea creştină. La final, participanţii vor încerca să sugereze câteva idei concrete spre reflecţie pastorală, către episcopate.