Comunicat de presă al Sfântului Sinod al BOR
18.06.2004, Bucureşti (Catholica) - În zilele de 15-17 iunie 2004, la Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, s-au desfăşurat lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Din comunicatul publicat ieri aflăm că „actuala reuniune a Sfântului Sinod s-a desfăşurat sub semnul comemorării a 500 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Toţi membri Sfântului Sinod au fost invitaţi să participe la momentul solemn al comemorării marelui domnitor român, simbol al demnităţii şi unităţii noastre naţionale, care are loc în ziua de 2 iulie a.c. la mănăstirea Putna, lângă mormântul Binecredinciosului Voievod, apărător al creştinătăţii.”
„Pe ordinea de zi s-au aflat teme referitoare la slujirea pastoral-misionară, viaţa monahală şi misiunea socială a Bisericii, viaţa liturgică din parohii, învăţământul teologic şi religios, diferite aspecte din activitatea comunităţilor ortodoxe româneşti de peste hotare, participări ale unor membri ai Sfântului Sinod şi ale altor teologi ortodocşi români la întruniri internaţionale ortodoxe şi ecumenice etc.” Comunicatul informează şi despre câteva din hotărârile luate în decursul acestei reuniuni: înfiinţarea Episcopiei de Tulcea cu reşedinţa în municipiul Tulcea în cadrul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei; aprobarea documentului final redactat de comisia ortodoxă naţională de bioetică cu privire la transplantul de organe ca poziţie oficială a Bisericii Ortodoxe Române.
Iată şi o decizie care a stârnit reacţii în presă: „în legătură cu stadiul Dialogului dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Catolică Orientală de rit bizantin (Greco-Catolică), Sfântul Sinod – luând act de faptul că partea Greco-Catolică prin scrisoarea 518/2004 nu a dat un răspuns limpede la cererea părţii ortodoxe din 26 februarie a.c. de a alege între dialog şi apelarea justiţiei – a aprobat propunerea ca următoarea întâlnire din cadrul Dialogului să aibă loc după ce partea greco-catolică va da un răspuns clar la această problemă.” Alte hotărâri ale Sfântului Sinod au fost: definirea, prevenirea şi sancţionarea simoniei ca act de corupţie prin mituire în toate instituţiile bisericeşti; reactivarea cântării omofone a Sfintei Liturghii pe întreg cuprinsul Patriarhiei Române pentru intensificarea participării tuturor credincioşilor la viaţa liturgică şi pentru întărirea unităţii bisericeşti; elaborarea unei strategii unitare privind planurile de învăţământ din facultăţile de teologie ortodoxă. Comunicatul a apărut publicat pe situl Patriarhia.ro.
