Provita Media: Interviu cu David Alton (II)

01.07.2004, Bucureşti (Catholica) - Continuăm cu partea a doua şi ultima a interviului cu Lordul David Alton (n.1951), apărut în ultimul Dosar Provita Media. Alton a elaborat în Parlamentul englez un proiect de lege împotriva avortului tardiv şi a organizat o campanie împotriva încercărilor guvernului de a legaliza clonarea terapeutică. Este implicat în proiecte de ajutorare a copiilor străzii în Brazilia. A publicat rapoarte despre drepturile omului şi libertăţile religioase din Burma, Laos, Vietnam şi Coreea de Nord, ţări pe care le-a vizitat în 2003 şi 2004. A fost numit membru în Consiliul Director al Institutului de Religie şi Politici Publice din Washington DC.

– Domnule Alton, sunteţi implicat în mai multe proiecte care privesc viaţa copiilor din Rusia, America Latină şi alte zone ale lumii… Ce ne puteţi spune despre respectarea drepturilor copilului în Uniunea Europeană?

– Termenul „drepturi” a devenit deja elementul unui limbaj ambiguu, care domină dezbaterile politice în foarte multe ţări. În loc să vorbim despre datorii şi responsabilităţi, vorbim peste tot numai despre drepturi. Suntem pur şi simplu obsedaţi de drepturi. Datoria noastră faţă de copii, prin contrast, se vede atunci când aceştia sunt exploataţi, traficaţi, când viaţa copilului nenăscut este distrusă. Dacă neglijezi dreptul la viaţă în sine, celelalte drepturi devin pur şi simplu inutile. Dreptul la viaţă de la concepţie este un drept suprem. Deşi este menţionat în Carta Drepturilor Omului a Naţiunilor Unite, acest principiu nu este respectat. Aş vrea ca accentul dezbaterilor să se mute de pe drepturi, pe datorii şi obligaţii. Şi acest lucru va ajuta foarte mult la protejarea vieţii copiilor nenăscuţi. Trebuie să ne uităm la America pentru a înţelege ce putem face în Europa.

– Cum am putea deci să-i conştientizăm pe politicieni, care manifestă multe ambiguităţi, despre tragedia pe care o presupun avorturile?

– Unicul mod de a-i face să discute aceste lucruri este să facem din ele o prioritate a agendei lor politice. Altfel, ochii care nu se văd, se uită. Eu mi-am părăsit partidul (Partidul Liberal, n.tr.), al cărui membru am fost timp de 30 de ani, din cauză că acest partid a insistat prea mult pe liberalizarea legii avortului, făcându-şi din acest subiect o politică de partid. Pentru mine era inacceptabilă o asemenea situaţie. Oamenii trebuie să fie mai fermi în partidele lor politice. Oamenii pro-vita ar trebui să fie mai stăruitori în susţinerea cauzei lor, implicându-se în acţiunile partidelor politice.

– Un rol important în schimbarea mentalităţilor îl are mass-media. Cum am putea influenţa schimbarea atitudinii celor care lucrează în mass-media?

– Am întâlnit un număr mare de ziarişti care au deschis ochii la această chestiune. În Marea Britanie, o sarcină din cinci se termină cu un avort. Se fac cam 184 de mii de avorturi pe an şi, de la legalizarea avorturilor, în 1967, şi până acum, s-au efectuat 6 milioane de avorturi. În ultimii 10 ani, am permis ca milioane de embrioni umani să fie distruşi sau să se experimenteze pe ei în Marea Britanie. Avem legi care conferă mai multe drepturi vulpilor, focilor sau oricărui alt animal vreţi, decât oferim propriei noastre specii. Nu sunt singurul care spune că lumea s-a întors cu picioarele în sus. Trebuie să ne reevaluăm atitudinile. Nu cred că jurnaliştii pot deveni imediat pro-vita. Însă îi puteţi face să analizeze anumite aspecte ale avortului. În America, de exemplu, mulţi jurnalişti şi-au schimbat atitudinea o dată cu interzicerea avortului tardiv. Oricât de pro-choice ai fi, când vezi realitatea, când vezi cum realmente este ucis un copil, care aşteaptă să se nască, nu poţi să accepţi acest lucru. Trebuie întrebaţi mai des jurnaliştii – credeţi că este legal să omori un copil nenăscut? Poate din cauza rasei sale sau a sexului. Dacă spun, da, publicul va fi şocat să audă acest lucru. Lucrul cel mai important nu este să fii pur şi simplu împotriva avortului, ci trebuie să fii pro-vita într-un mod pozitiv, pentru mamă şi pentru copil. Avem organizaţii în Marea Britanie, care nu spun numai, nu faceţi avorturi, ele susţin, ne vom îngriji de tine şi de copilul tău. Acest lucru le uşurează situaţia femeilor însărcinate, unele dintre care chiar nu ştiu ce să facă. Apoi avem mişcarea pentru îngrijirea bătrânilor neajutoraţi, numită hospice movement, care se îngrijeşte de bătrânii neputincioşi. Mişcarea aceasta constituie unul din motivele pentru care noi încă nu avem eutanasia legalizată în Marea Britanie. În Olanda, o astfel de mişcare nu există. Astfel, ei au legalizat eutanasia şi 3 mii de oameni în vârstă au fost omorâţi, conform acestei legi, numai în anul trecut. Cred că este important să oferi alternative.

– Ce să înţelegem, mişcarea pro-vita în Marea Britanie creşte sau descreşte?

– Sunt foarte încurajat de atitudinea tinerilor, care se implică în număr mare în mişcarea pro-vita. Poate dezbaterile publice vor schimba treptat legea acestei ţări. Trebuie să punem în discuţie toate aspectele problemelor pro-vita. Nu e suficient să spunem doar că suntem împotriva avortului.

– Totuşi, ce ne puteţi spune despre evoluţia mişcării pro-vita din interiorul Uniunii Europene?

– Este mai puţin dezvoltată. Vedeţi, problema avortului este o problemă a fiecărei ţări în parte şi poate de aceea mişcarea pro-vita europeană nu este dezvoltată atât de mult. Există câteva organizaţii europene, dar nu prea multe. Mi-aş dori să văd că apare o reţea puternică de organizaţii pro-vita în cadrul Uniunii Europene.

– Ce concepte propulsează legalizarea eutanasiei, fapt care se regăseşte acum în legislaţia a câtorva ţări din Uniunea Europeană?

– Gândirea permisivă din Europa, de la începutul secolului XX, bazată pe eugenie, avea drept scopul crearea un grup de oameni superiori, ca rasă şi intelect. Această gândire a fost foarte negativă mai ales referitor la oamenii cu handicap, la infirmi sau bătrâni. În toată această gândire, a existat afirmaţia clară că aceşti oameni constituie o povară pentru societate şi ar fi mai bine dacă ei ar muri. La începutul anilor `20, instituţia medicală principală a Marii Britanii a fost printre primele care a îmbrăţişat eutanasia, avortul şi alte practici eugenice, acceptând unele experimente pe fiinţa umană. Repet, acest lucru se întâmpla încă înaintea celui de-al 3-lea Reich. Al 3-lea Reich a preluat toate aceste experimente, ducându-le la extremă, omorând sute de mii de oameni din cauza originii lor, cum a fost cazul ţiganilor, evreilor, din cauza condiţiei lor fizice – infirmi, bătrâni etc. Toate aceste atitudini au făcut parte din mişcarea eugenică, de la începutul anilor `20. Prima conferinţă internaţională de eugenie a avut loc în 1920, în Marea Britanie. Spre eterna sa ruşine, marele nostru om de stat, Winston Churchill, a luat parte la acea conferinţă. Menţionez că, la acea vreme, era homosexual. În 1911, Partidul Conservator, împreună cu alte instituţii politice importante, precum Biserica noastră, adică Arhiepiscopul de Canterbury, au susţinut un proiect de lege, propus de mişcarea eugenică, care propunea sterilizarea oamenilor cu handicap mintal. Din fericire, acest proiect de lege a fost respins. Chesterton a publicat o carte, în 1923, intitulată „The Eugenics and Other Evils” („Eugenia şi alte rele”) şi tot ce prezice el în acea carte se va întâmpla în anii `30. După război, cuvântul „eugenie” a căzut în dizgraţie, din cauza a tot ceea ce s-a întâmplat în timpul războiului. Cuvântul a dispărut din circulaţie o perioadă. Iar organizaţii ca IPPF şi UNFPA l-au preluat, în prezent, utilizându-l, prin alte exprimări, în ideologia lor. Astfel, în China, de exemplu, aceste organizaţii au susţinut politica guvernului chinez de un singur copil pe familie. Această politică implică sterilizarea forţată şi avortul forţat pentru femeile care au mai mult de un copil. Contribuabilii din Marea Britanie dau bani de multă vreme pentru întreţinerea acestor politici. Deci eugenia mai este în viaţă. Considerăm că este acelaşi mod de gândire ca şi cel care acceptă avortarea unui copil dacă acesta are palatoschizis (buză de iepure). Este acelaşi mod de a gândi ca şi în cazul în care spunem e mai bine să omori un infirm decât să continui să-l îngrijeşti, oferindu-i, necondiţionat, susţinere şi afecţiune.

– De ce, totuşi, în Occident, unde standardul de viaţă este ridicat, a fost legalizată eutanasia şi există o astfel de atitudine faţă de viaţă, în general? Ar putea fi o legătură între ridicarea standardului material şi atitudinile pro-avort sau pro-eutanasie?

– Probabil cu cât oamenii devin mai materialişti, se îndreaptă spre un tip de consumism, fapt care îi face mai egoişti în atitudinile lor faţă de copii, de familie, de ceilalţi oameni. Avem foarte mulţi oameni care sunt foarte ostili la ideea de a avea un copil. În Occident, se dezvoltă un tip de cultură care este împotriva naşterii copiilor. Există acest stil de viaţă consumist, de tipul, poţi să faci ce-ţi trece prin cap, indiferent de consecinţe. Poţi dispune de orice pe lumea asta, cum doreşti, inclusiv şi de copiii tăi.