Moschee pentru mahomedanii Jocurilor Olimpice
04.08.2004, Iaşi (Catholica) - Prima moschee ateniană din ultimii 175 de ani nu va fi finalizată până la începerea Jocurilor Olimpice, susţin surse din guvernul grec, citate de Radio Trinitas. Construirea locaşului de cult destinat musulmanilor a fost iniţiată pentru a îmbunătăţi relaţiile Greciei cu statele islamice, în special cu Turcia. Proiectul a întâmpinat opoziţia fermă a Bisericii Ortodoxe, dar această poziţie s-a schimbat recent.
Biserica Ortodoxă Greacă a ajuns la concluzia că o moschee ar putea fi de folos sportivilor de religie mahomedană care vor participa la Jocurile Olimpice din aceasta lună, iar amplasamentul locaşului a fost stabilit în Peania, la distanţă de 20 km faţă de Atena. Deşi moscheea nu va fi gata pentru a sluji acestui scop, ea va fi totuşi de folos celor aproximativ 100.000 de musulmani care trăiesc în Grecia. Organizatorii Olimpiadei au declarat că, pentru sportivii care vor veni in Atena în săptămânile următoare, va fi amenajat un loc de rugăciune în Satul Olimpic, care să poată fi folosit de membrii mai multor religii.
Preafericitul Christodoulos, Arhiepiscopul Atenei şi primat al Bisericii Ortodoxe din Grecia, a declarat acum câteva zile că nu se opune construirii moscheei din Peania, dar că nu poate fi de acord cu înfiinţarea pe lângă aceasta moschee sau în capitala Greciei a unui centru de propagare a culturii şi religiei islamice. Proiectul acestui centru islamic a fost iniţiat de către guvernul Arabiei Saudite, care se pare ca a obţinut acordul oficialităţilor din Atena. În cazul în care Centrul Cultural Islamic va fi realizat, el ar putea fi situat fie alături de moscheea din Peania, fie în chiar centrul Atenei, în clădirea unui vechi muzeu dezafectat. Preafericitul Christodoulos, a mai informat Radio Trinitas, a fost tranşant şi în a sublinia că, deşi este necesara ridicarea moscheei din Peania, nu trebuie să se creadă ca această regiune ar fi populată doar de musulmani.
Acelaşi post ortodox de radio de la Iaşi a mai informat despre anunţul Ambasadei Greciei la Bucureşti, conform căruia pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice, în Satul Olimpic vor fi oficiate slujbe religioase în rit ortodox, în mai multe limbi, inclusiv în cele care nu sunt de circulaţie internaţională, precum româna, bulgara, sârba, rusa şi araba. Slujbele în limba româna vor fi oficiate de părintele Ilie Fratea, se arată într-un comunicat al Ambasadei Greciei la Bucureşti. În acest sens, s-au pus în circulaţie pliante informative ce conţin telefoanele şi adresele electronice ale tuturor preoţilor, precum şi informaţii despre Grecia şi Biserica Ortodoxă.
