„Vrem să-L vedem pe Isus!”
11.08.2004, Bucureşti (Catholica) - Lună de lună, IPS Ioan Robu se foloseşte de revista şi de situl Arhidiecezei pentru a transmite un mesaj credincioşilor. Luna aceasta el porneşte de la versetul 12,21 din Evanghelia după Ioan, şi este adresat tinerilor, ca un ecou la Întâlnirea Diecezană de la Popeşti-Leordeni. Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti îşi porneşte reflecţia de la rugăciunea de dimineaţă, „pe care o văd ca pe o privire îndreptată spre Dumnezeu, peste norii grijilor şi gândurilor care, treptat, încă din primele clipe ale zilei, ne invadează sufletul. Această rugăciune ne poartă la Dumnezeu, ne face să-i simţim prezenţa”.
„Gândul, cuvântul şi fapta bună sunt parte din aceeaşi cale făcută pentru a-l vedea pe Isus, de data aceasta în toţi semenii noştri, dar mai ales în cei săraci, cei suferinzi”, continuă mesajul IPS Robu. „Îmi amintesc din nou cu plăcere de cuvintele Fericitei Maici Tereza de Calcutta: `Rodul tăcerii este rugăciunea; rodul rugăciunii este credinţa; rodul credinţei este iubirea; rodul iubirii este slujirea; rodul slujirii este pacea`. Toate cele enunţate de Maica Tereza conduc la slujire aproapelui, o slujire simplă ca cea a privirii senine, a gândului şi a cuvântului, a faptelor de bunăvoinţă, bineştiind că ceea ce facem pentru semenii noştri, o facem pentru Cristos prezent sub chipul fraţilor şi surorilor noastre.”
IPS Robu îşi continuă mesajul vorbind despre Sacramentul Spovezii şi despre Euharistiei, după care îl citează pe Sfântul Părinte, care le spunea tinerilor: „Euharistia primită cu iubire şi adorată cu fervoare devine şcoală a libertăţii şi carităţii pentru a împlini porunca iubirii.” În încheiere, Arhiepiscopul afirmă: „În încheiere vreau să vă spun că am fost foarte fericit să vă întâlnesc la Popeşti Leordeni; văzându-vă, pot spune că m-am întâlnit cu viitorul Bisericii noastre. Ştiu că nu au fost acolo toţi tinerii din Arhidieceză, dar salutându-vă pe voi, i-am salutat pe toţi aceia care, ca şi voi, de vârstă tinerească, spun – în inimile lor, în rugăciunea lor şi în primirea Sacramentelor, – acelaşi cuvânt: Vrem să-l vedem pe Isus!”
