Pr. dr. Viliu Dancă: Sacro e simbolo in Mircea Eliade
16.09.2004, Iaşi (Catholica) - La Editura Sapientia din Iaşi a apărut cartea „Sacro e simbolo in Mircea Eliade”, scrisă de rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi, pr. dr. Viliu Dancă. Această lucrare, apărută în limba italiană, este o ediţie revizuită a tezei de doctorat în filosofie pe care pr. Dancă a susţinut-o în 1996 la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma, cu titlul: „Definitio sacri. Sacrul ca semnificativul şi ca destinul în relaţia sa cu metoda istorico-fenomenologică în opera lui Mircea Eliade”. Studiul de faţă este însoţit de o notă a prof. Giovanni Magnani, care a fost coordonatorul principal al tezei de doctorat, de o scrisoare a prof. Natale Spineto, şi este prefaţat de Julien Ries.
Din nota prof. Giovanni Magnani cităm: „Unul dintre meritele acestei lucrări este acela că a putut redescoperi şi aprofunda rădăcinile şi influenţele culturale din tinereţe, foarte importante în dezvoltarea succesivă a unui autor, chiar şi în cazul unuia atât de original ca Eliade. Cititorul va găsi foarte multe informaţii importante despre viaţa intelectuală şi filozofică a autorului care a studiat filozofia la Bucureşti. Părintele Dancă a evidenţiat în special influenţa eseistului şi filozofului Nae Ionescu asupra lui Eliade, cel mai renumit, dar şi asupra altor cunoscuţi discipoli, ca E. Cioran, C. Noica, M. Vulcănescu.”
În opinia prof. Magnani, „valoarea cea mai mare a lucrării este dată de cercetarea amănunţită a categoriilor fundamentale ale gândirii lui Eliade despre sacru şi simbol, mergând în analiza lor chiar dincolo de studiile valoroase ale lui A. Marino, I. Culianu, L. Mc. Ricketts. Autorul a scos în evidenţă efortul lui Eliade de a concilia, în cercetarea categoriei sintetice de sacru, cele două curente de gândire diferite ale Occidentului şi Orientului, căutând să depăşească dihotomiile, mai ales cea exasperată a lui Durkheim, încă influentă în Tratatul din 1949, trecând apoi la teza `coincidentia oppositorum` şi ajungând la descoperirea `celeilalte dimensiuni` a sacrului în manieră indiană, în care se întâlneşte profunzimea creştină a creaţiei cu adevărata dialectică a sacrului, pe care o găseşte în profunzimea experienţei religioase hinduse.”
Pe lângă operele cele mai renumite publicate în limba franceză sau engleză şi traduse pretudindeni, autorul subliniază importanţa operelor mai mici şi a imensului epistolar cu cei mai faimoşi reprezentanţi ai cercetării istorico-etnologice religioase: de la Pettazzoni, pe care Mircea Eliade îl stima, la P.W. Schmidt, de la Tucci la Dumézil, Coomaraswamy şi aşa mai departe. „Şi cercetătorii competenţi vor citi cu mult folos această lucrare scrisă într-o formă clară şi uşor de citit pentru marele public”, îşi încheie prof. Magnani nota.
