Mijloacele de comunicare în slujba înţelegerii dintre popoare
29.09.2004, Vatican (Catholica) - Arhiepiscopul John Foley, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Comunicaţiile Sociale a anunţat astăzi tema aleasă de Papa Ioan Paul al II-lea pentru Ziua Comunicaţiilor Sociale din 2005: „Mijloacele de comunicare în slujba înţelegerii dintre popoare”. Anunţul temei se face în mod tradiţional la 29 septembrie, sărbătoarea Arhanghelilor Mihail, Rafael şi Gabriel, acesta din urmă fiind patronul celor care lucrează în radio.
Arhiepiscopul Foley afirmă în comunicatul dat astăzi că această temă „reflectă dorinţa Papei ca mass-media să contribuie la un dialog autentic şi la acceptare reciprocă între popoare, conducând la înţelegere, la dreptate şi la o pace trainică”. Printre responsabilităţile acestui Conciliu este şi pregătirea materialelor despre această temă, ce se distribuie Conferinţelor Episcopale. „Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale”, a subliniat Arhiepiscopul Foley, „este singura celebrare observată la nivel mondial care a fost cerută de Conciliul Vatican II”, după cum se scrie în documentul „Inter Mirifica” din 1963. Ziua „este celebrată în majoritatea ţărilor, la recomandarea Episcopilor, în duminica dinaintea Rusaliilor”, la anul fiind deci la 8 mai.
Comunicatul mai aminteşte că mesajul Sfântului Părinte pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale este publicat în fiecare an la 24 ianuarie, în sărbătoarea Sf. Francisc de Sales, patronul jurnaliştilor din presa scrisă, pentru a permite Conferinţelor Episcopale şi birourilor diecezane să se pregătească pentru celebrarea la nivel naţional şi local.”
