Rugaţi-vă rozariul pentru prezidenţiale
21.10.2004, Kiev (Catholica) - Pentru a face cea mai bună alegere pentru noul preşedinte al Ucrainei, „avem nevoie de un ajutor ce poate fi cerut doar de la Dumnezeu”. Episcopul Stanislaw Shyrokoradiuk al Diecezei latine de Kiev şi Zhytomyr, a făcut această declaraţie acum câteva zile la postul catolic de radio Credo, după cum informează CatholicMedia.org.au.
Episcopul a vorbit despre marea responsabilitate a fiecărui cetăţean în alegeri. El a subliniat faptul că Biserica nu poate să dea sfaturi ori să îi ajute pe credincioşi în deciderea candidatului, deoarece „dacă Biserica devine o putere politică bună, devine automat o Biserică rea”. Episcopul a arătat că „Biserica poate să dea sfaturi doar în problemele în care este ea chemată să ajute, precum cele legate de mântuirea credincioşilor şi de drumul ce duce spre mântuire şi spre fericirea eternă, în Dumnezeu.” În acelaşi timp, el a spus că „Biserica şi reprezentanţii ei nu au nici un drept să tacă atunci când se fac nedreptăţi, fie ele de natură socială sau politică.”
Vorbind despre responsabilitatea alegerilor şi despre rolul lui Dumnezeu în astfel de probleme, Episcopul a amintit de evenimentele din Austria anului 1955, când, fără luptă sau mare efort, trupele sovietice au părăsit ţara. Episcopul a amintit că acest miracol s-a datorat faptului că Episcopii de Austria au declarat cu un an înainte un an de rugăciune a rozariului pentru eliberarea Austriei. Pelerini cu statuia Fecioarei de la Fatima au traversat ţara recitând rozariul. „Rugăciunea era prezentă în fiecare familie. În fiecare biserică, preoţii îi încurajau pe credincioşi să se roage cu credinţă această rugăciune. Şi tocmai de aceea s-a întâmplat în Austria ceea ce mulţi numesc a fi o minune”, a spus Episcopul.
„Să luăm şi noi în mâini rozariile, să ne rugăm împreună. Rugaţi-vă în biserică, rugaţi-vă în familie, rugaţi-vă cu credinţă, pentru ca să se facă alegerea cea mai bună, conformă cu dorinţa lui Dumnezeu”, a invitat Episcopul ucrainean.
