Educaţia pentru sănătate – perspectivă creştină
28.10.2004, Craiova (Catholica) - Situl M-Ol.ro, al Mitropoliei Olteniei, informează că vineri, 22 octombrie, dr. Christa Todea-Gross din Cluj a susţinut în Sala Albastră a Universităţii din Craiova o conferinţă despre avort, metode contraceptive şi boli cu transmitere sexuală. Subiectele au fost abordate nu numai din punct de vedere medical dar şi din perspectivă creştin-ortodoxă, insistându-se asupra consecinţelor la care se expun persoanele care folosesc mijloace contraceptive, avortează sau contactează boli cu transmitere sexuală, atât pe plan fizic şi psihic dar mai ales spiritual. Conferinţa a fost organizată de către Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România – filiala Craiova, în colaborare cu Asociaţia creştin-ortodoxă Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi.
Sâmbătă, 23 octombrie, a avut loc un alt eveniment. În Sala de festivităţi a Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei, Centrul pentru Studii de Teologie Aplicată (CSTA) al Mitropoliei Olteniei a organizat Simpozionul cu tema „Educaţia pentru sănătate”. Iniţiativa se înscrie în campania declanşată de diferite organizaţii creştine şi laice de modificare a Programului Naţional de „Educaţie pentru Sănătate”, promovat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Simpozionul a debutat cu o sesiune de comunicări ştiinţifice prin care au fost aduse la cunoştinţa participanţilor rezultatele cercetărilor realizate de membri CSTA, precum şi demersurile realizate şi de alte organizaţii şi instituţii în legătură cu modificarea programului în discuţie, toate aceste materiale fiind cuprinse şi în Revista „Studii” a Centrului, al cărei număr 2 a fost lansat cu această ocazie.
În cea de a doua parte a simpozionului a avut loc o dezbatere cu participarea atât a unor membri CSTA şi ai organizaţiilor creştine şi laice implicate în campania de modificare a Programului Naţional de „Educaţie pentru Sănătate”, cât şi a reprezentanţilor unor direcţii şi inspectorate judeţene ale ministerelor implicate în implementarea acestui program. „Din perspectiva Centrului pentru Studii de Teologie Aplicată, în rândul căruia se regăsesc personalităţi de marcă ale lumii teologice şi comunităţii ştiinţifice creştine din Biserica Ortodoxă Română”, se spune într-un comunicatul citat de Viaţa Cultelor, „programul promovat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării reprezintă, prin multe din conţinuturile sale, o cale de inducere în fiinţa elevilor a unor idei şi atitudini străine valorilor creştine specifice poporului român încă de la formarea sa. Astfel, Programul Naţional de `Educaţie pentru Sănătate` promovat de MEC prezintă grave erori care încalcă nu numai deontologia cercetării ştiinţifice, ci mai ales atentează grav la profilul moral, în esenţă creştin, al poporului român, ai cărui membri îşi declară în majoritate absolută apartenenţa la credinţa creştină ortodoxă.”
CSTA notează următoarele aspecte: contradicţia dintre materialele elaborate în cadrul Programului „Educaţie pentru sănătate” şi protecţia persoanei în întregul ei din punct de vedere „fizic şi moral, spiritual şi social”, promovată de cadrul juridic naţional şi internaţional; caracterul deficitar al calităţii ştiinţifice şi pedagogice a materialelor elaborate şi aprobate în cadrul programului; materialele de educaţie pentru sănătate luate în discuţie încadrează homosexualitatea în sfera normalului, în contradicţie cu ştiinţele biomedicale şi cu psihologia; nu se consemnează consecinţele negative ale altor practici sexuale, aşa cum au fost ele demonstrate de către medicină şi psihologie; nu se acordă nici un fel de atenţie consecinţelor dezastruoase ale contracepţiei şi avortului.
