Carismaticii sunt invitaţi să promoveze Euharistia
31.10.2004, Vatican (Catholica) - Papa Ioan Paul al II-lea şi-a exprimat aprecierea faţă de comunităţile Reînnoirii Carismatice şi le-a încurajat să promoveze Euharistia ca legătură de unitate în această lume agitată. Aceste gânduri au fost mărturisită de Papa într-un mesaj citit de Arhiepiscopul Stanislaw Rylko, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Laici la prima Conferinţă Internaţională a Fraternităţii Catolice a Comunităţilor Carismatice. Evenimentul va dura patru zile, locul de desfăşurare fiind Fiuggi, Italia. Participă 1.200 de delegaţi din 70 de naţiuni.
La eveniment participă Cardinalul Francis Arinze, prefectul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor; Episcopul Renato Boccardo, secretar al Consiliului Pontifical pentru Comunicaţiile Sociale; Andrea Riccardi, fondator al Comunităţii Sant`Egidio; şi Chiara Lubich, fondator al Mişcării Focolare. Mesajul Sfântului Părinte, semnat de Cardinalul Angelo Sodano, secretar de stat al Vaticanului, invocă binecuvântarea asupra tuturor comunităţilor carismatice. Mesajul îi invită pe credincioşi „să fie implicaţi în acest An Euharistic, având iniţiative pentru ca Euharistia să devină în lume tot mai mult un factor de unire şi coeziune în sânul Poporului lui Dumnezeu”, aflăm de la Radio Vatican.
La ceremonia de deschidere a evenimentului, Matteo Calisi, preşedintele Fraternităţii Catolice a spus că noua provocare este răspândirea mesajului euharistic, întărirea prezenţei lui Cristos în societate şi oferirea de speranţă lumii tot mai secularizate. Fraternitatea Catolică, www.catholicfraternity.net, organizaţie internaţională de drept pontifical, este compusă din peste 50 de comunităţi de Reînnoire Carismatică.
