Adunarea Generală a AC la Bacău
04.11.2004, Iaşi (Catholica) - În ziua de 30 octombrie, la Casa părinţilor salezieni din Bacău, a avut loc Adunarea Generală a Acţiunii Catolice, moment de bilanţ şi analiză pentru prezent, dar şi de reînnoire pentru următorul an asociativ. Au participat la această întâlnire 130 de membri şi simpatizanţi ai Acţiuni Catolice, reprezentanţi ai celor trei sectoare (copii, tineri şi adulţi), din 43 de parohii ale diecezei. Alături de aceştia au fost prezenţi şi o parte dintre asistenţii spirituali ai Acţiunii Catolice: pr. Cornel Cadar, asistent spiritual general, pr. Mihai Roca, pr. Tiziano Baracco, pr. Fabian Doboş, pr. Antonio Ferrari, pr. Sebastian Bilboc, pr. Adrian Burcă, pr. Valentin Aenoaei şi pr. Iosif Dămătăr. Pe parcursul desfăşurării întâlnirii au mai participat sr. Silvia Brandiu din Faraoani şi pr. Felix Roca.
Întâlnirea a debutat la ora 9.30 cu o rugăciune, urmată de prezentarea participanţilor şi bilanţul activităţilor din anul asociativ 2003-2004. În cadrul discuţiilor în grupuri mici s-a vorbit despre realizările şi dificultăţile cu care se confruntă asociaţia, făcându-se propuneri pentru următorul an asociativ. Astfel, printre punctele importante ale acestui an asociativ se numără activităţile diecezane, colaborarea cu celelalte asociaţii, numirea asistenţilor spirituali, dorinţa de a creşte, uneori a fost apreciat spiritul de sacrificiu al membrilor şi simpatizanţilor AC. Printre neîmpliniri se numără lipsa de formare cu metode şi idei clare, fuga de implicare şi de responsabilitate a membrilor, calitatea unor activităţi zonale şi parohiale, scrie Anca Lucaci pe situl Diecezei de Iaşi.
„Având în vedere că suntem pe ultima sută de metri până la încheierea Sinodului diecezan, ne dorim cu toţii o reînnoire, un suflu nou în viaţa asociaţiei, prin consolidarea grupurilor parohiale.” S-au formulat şi o serie de propuneri pentru următorul an asociativ sunt următoarele: accentuarea formării în cadrul parohiilor; existenţa unui plan de cateheză; promovarea schimburilor de experienţă interparohiale; colaborarea mai strânsă cu asistenţii spirituali; în cadrul activităţilor să primeze calitatea şi nu cantitatea; formarea adulţilor ca animatori pentru tineri şi o mai bună colaborare între sectoare.
La ora 12 a avut loc Sfânta Liturghie prezidată de PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi. „Vrem să-l vedem pe Isus!” – a fost mesajul păstorului diecezan care le-a vorbit tinerilor despre carisma de a fi membru AC. „Curaj, Acţiune Catolică! Fii prezenţă profetică în lumea mileniului trei!” La ora 14 a început dezbaterea, votarea şi aprobarea programului pentru următorul an asociativ. Astfel, tema anului 2004-2005 este „Euharistia”, având drept moto: „Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu, are viaţă veşnică şi eu îl voi învia în ziua de apoi” (In 6,54). Ca text de meditat a fost aleasă Evanghelia după Sfântul Matei, iar ca obiective: reînnoirea vieţii asociative prin punerea în practică a propunerilor Sinodului diecezan; trăirea Euharistiei ca sursă de reînnoire pentru viaţa asociaţiei; organizarea grupurilor parohiale AC; colaborarea cu preoţii din parohie şi cu asistenţii spirituali; cunoaşterea şi aplicarea Statutului şi a Regulamentului de către membri; cultivarea sensului de apartenenţă la asociaţie a membrilor AC; întărirea colaborării cu alte asociaţii de laici.
Printre activităţile propuse în următorul an asociativ sunt amintite: 11 decembrie, zi de reculegere înainte de depunerea adeziunii; 12 decembrie, depunerea adeziunii; Ştafeta Rugăciunii (adoraţie); „Membrii AC – portavocea cuvântului lui Dumnezeu” (activitate de promovare a citirii şi a meditării Evangheliei anului); un campus diecezan; Ziua Tineretului de la Bacău; Sărbătoarea Copiilor; pelerinajul de la Cacica; schimburi de experienţă interparohiale etc.
