In memoriam Dr. Augustin Pacha

11.11.2004, Timişoara (Catholica) - Acum o săptămână, în 4 noiembrie 2004, dimineaţa la orele 7.15, în Catedrala Sf. Gheorghe din Timişoara s-a celebrat un requiem la intenţia răposatului Episcop Dr. Augustin Pacha, în ziua aniversării a 50 de ani de la decesul acestuia. Biroul de presă al Diecezei de Timişoara ne-a transmis astăzi predica PS Martin Roos, Episcopul latin de Timişoara. „S-au împlinit 50 de ani, de când Episcopul Augustin Pacha, în seara zilei de 4 noiembrie 1954, după o scurtă dar grea suferinţă şi-a încheiat zilele vieţii pământeşti în clădirea parohială din Timişoara-Iozefin. Nici o altă personalitate a Diecezei noastre nu a putut fi martorul direct al culmilor şi adâncurilor începutului de secol 20, aşa cum a fost Episcopul Pacha. Au fost timpuri zguduitoare, cum până atunci nici nu s-a bănuit că pot exista.”

În predica sa, PS Martin Roos a amintit perioada în care „naţional-socialiştii ne-au deposedat de şcolile confesionale germane, ne-au răpit organizaţiile de tineret împiedicând munca clerului cu tineretul. A urmat apoi stăpânirea Partidului Comunist Român căruia i-a rămas `favoarea` de a declara dizolvată Dieceza noastră după mai bine de 900 de ani de existenţă. În 17 iulie 1950 a urmat arestarea Episcopului Augustin Pascha, iar în noaptea de 9 spre 10 martie 1951 au fost arestaţi canonicii, arhidiaconii şi decanii. În procesele obişnuite înscenate şi pregătite de Moscova, Episcopul Pacha, atunci în vârstă de 80 de ani, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, pentru ca să poată fi eliberat la vârsta de 100 de ani. Ceilalţi clerici arestaţi au primit deasemenea pedepse grele.”

„Episcopul Augustin Pacha a ispăşit patru ani din condamnarea lui, cănd la 31 mai 1954 a fost `graţiat` şi i s-a permis să se întoarcă la Timişoara. Dar se ştia deja, că zilele lui sunt numărate. Nu s-a dorit însă, ca înaltul ierarh să moară în închisoare. Reîntors în oraşul său episcopal a mai vizitat de căteva ori Catedrala locuind la parohia din Timişoara-Iozefin împreună cu preoţii de acolo şi cu sora sa Ana. Starea sănătăţii sale s-a înrăutăţit încă înainte de ziua Tuturor Sfinţilor aşa încât trebuia să fie transportat la spital, unde în ziua de 3 noiembrie la orele 11 a fost operat. Din narcoză nu şi-a mai revenit, fiind transportat în această stare la casa parohială din Iozefin, unde în ziua următoare la orele 18.30 s-a stins din viaţă. Participarea din toate parohiile la acest eveniment a fost foarte mare. Un număr impresionant de mare de credincioşi au luat parte la funeraliile în ziua de 8 noiembrie 1954.”

La final de predică, Episcopul Diecezei de Timişoara a invitat audienţa la reflecţie, la tragerea unor concluzii şi a unor propuneri. „Dacă lăsăm anii să se perinde astfel în faţa noastră se ridică întrebarea, ce au de spus pentru noi aceste evenimente şi personalităţile care le-au trăit şi îndurat, ce putem înţelege din ele pentru noi înşine pentru misiunea noastră de preot, de capitular al Catedralei şi Episcop. Desigur, fiecare poate şi face o evaluare pentru sine personal, dar sunt şi aspecte care pentru noi toţii au o însemnătate. Printre altele sunt acestea: – Fiecare este chemat, înzestrat cu facultăţi şi obligat să împlinească cele posibile pentru momentul actual. Noi nu trebuie să facem, ceea ce au făcut înaintaşii noştri, însă ţinuta (atitudinea) internă şi angajamentul rămân aceleaşi: fidelitate, disponibilitate, curaj şi perseverenţă. – Fundamentul care ne susţine este speranţa ca virtutea dăruită de Dumnezeu şi disponibilitate. Să nu ne aşteptăm nicidecum la un servici fără probleme, opoziţie şi dificultăţi. În lume avem de înfruntat permanent tot felul de dificultăţi, şicane şi chiar deseori umiliri. `Dar aveţi încredere, eu am învins lumea`- spune Domnul.”

„Dacă ne gândim astăzi la un Episcop care a murit cu 50 de ani în urmă, atunci aceasta nu înseamnă numai o jumătate de veac, ci înseamnă totodată că suntem conştienţi că de atunci multe s-au schimbat: unele nu spre mai bine, altele sunt diferite faţă de atunci, şi iarăşi altele într-adevăr s-au schimbat în mai bine. Trebuie să vedem întâi de toate cele ce s-au schimbat în bine, să le acceptăm şi cu curaj şi încredere în Dumnezeu să privim spre viitor şi aceasta s-o facem cu toată tăria să facem tot ceea ce aici şi acum este cu putinţă.”