Revendicările greco-catolicilor vor ajunge Strasbourg şi Roma
16.11.2004, Satu Mare (Catholica) - Sâmbătă, începând cu ora 8, omul de afaceri Vasile Bouleanu – purtător de cuvânt al „Memorandum 2002”, documentul de protest al laicilor greco-catolici din ţară şi străinătate – s-a întâlnit la biserica greco-catolică „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Satu Mare cu preoţii greco-catolici din judeţ, citim în Informaţia Zilei. Stabilit în Chicago, Illinois, Vasile Bouleanu a dorit să dialogheze cu preoţii despre situaţia Bisericii Unite cu Roma.
Cotidianul sătmărean informează că Vasile Bouleanu a venit cu soluţii concrete. Afirmând că românii din Chicago cunosc situaţia Bisericii Greco-Catolice din România, Vasile Bouleanu le-a cerut preoţilor toate documentele legate de situaţia patrimonială a fiecărei parohii în parte. S-au strâns copii de extrase CF, s-au întocmit memorii, s-au prezentat erorile şi nedreptăţile din comisiile de judecata (discutându-se în special despre parohiile greco-catolice din Viile Satu Mare şi Certeze). Vasile Bouleanu a preluat dosarele, afirmând că vor fi duse la Chicago, după care vor fi înaintate la Strasbourg, precum şi Sfântului Scaun de la Roma, citim din acelaşi cotidian.
„S-a umplut paharul şi dă pe-afară”, a mai declarat Vasile Bouleanu. „Statul român îşi arată acum la modul cel mai direct dorinţa de a pune beţe în roate greco-catolicilor. Putem să plângem zece ani că tot nu ne va asculta nimeni. Salvarea stă în comunităţile româneşti din străinătate. Vom începe presiuni serioase la adresa Statului român, şi asta mai ales în primii doi ani de guvernare a noii puteri. Pentru aceasta avem nevoie de toate actele şi documentele posibile.” Ştirea din Informaţia Zilei este semnată de Florian Oprea.
