Phil Lawler despre cine l-a ales pe Bush?
17.11.2004, Washington (Catholica) - Phil Lawler, editorul agenţiei catolice americane CWNews, a publicat ieri o analiză asupra recentelor alegeri din Statele Unite, care i-au adus un nou mandat lui George Bush. Concluzia jurnalistului american este că Bush a câştigat pentru că s-a dovedit a fi un creştin practicant, cei care l-au ales fiind tocmai credincioşii practicanţi din SUA, indiferent de confesiunea lor.
Încercând să facă profilul celui care l-a ales pe Bush, Lawler afirmă că prima caracteristică a acestuia, cea esenţială, este faptul că merge la Biserică, nu şi unde merge la Biserică. Analiştii politici, americani şi nu numai, au încercat să desluşească cum s-au împărţit voturile după religii şi confesiuni. Rezultatul este aparent ciudat: catolicii l-au votat pe protestantul Bush, în timp ce protestanţii l-au votat pe „catolicul” Kerry. La o analiză mai profundă, observă Lawler, confesiunea nu contează în profilul alegătorilor lui Bush: ci participarea lor la Biserică. Cei care merg săptămânal sau mai des, l-au votat într-un procent covârşitor pe Bush. Cei care merg o dată pe lună la Biserică, l-au votat pe Bush într-un procent totuşi apropiat de Kerry. Şi în fine, cei care merg mai rar de o dată pe lună la Biserică, sau deloc, au votat în special cu Kerry. Această regulă se verifică între catolici, între protestanţi, şi în rândul altor confesiuni creştine.
„Americanii rămân un popor care merge la Biserică; aproximativ 56% dintre votanţi au declarat că merg la slujbă cel puţin o dată pe lună. Şi de aceea preşedintele Bush a câştigat alegerile”, scrie Lawler. Analiştii politici eşuează în a identifica adevăratul motiv al succesului lui Bush. „Anul acesta, cel mai important factor a fost practicarea credinţei. Strategii republicani par a-l fi identificat încă de la începutul campaniei. Democraţii îl recunosc abia acum.” Dacă Bush a câştigat a fost pentru că „Partidul Republican a subliniat acele lucruri care sunt foarte importante pentru credincioşii practicanţi: sfinţenia familiei, respectul pentru viaţa umană, respectul pentru tradiţii şi pentru libertatea individului”, mai scrie Lawler.
