B1TV: documentar despre Mons. Vladimir Ghika

19.11.2004, Bucureşti (Catholica) - Sâmbătă, 20 noiembrie, postul de televiziune B1TV are anunţat în grilă, la ora 20, un program documentar în două părţi despre Mons. Vladimir Ghika. În cadrul documentarului, diferite persoane care l-au cunoscut direct sau indirect pe Mons. Ghika vor da mărturie despre personalitatea acestuia. În cadrul aceluiaşi montaj va fi prezentat şi un cadru istoric realizat în dialog cu IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti. Montajul documentar este realizat de Anca Filoteanu.

Situl ARCB.ro, anunţând emisiunea tv, a publicat o notiţă biografică scrisă chiar de Mons. Ghika, la rugămintea unor prieteni parizieni, în ajunul unei conferinţe: „Născut pe 25 decembrie 1873, la Constantinopol. Nepot al ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Ghika al X-lea (1849-1856), într-o familie care, de la 1657, a dat zece domnitori celor două principate, ţara Românească şi Moldova. Fiu al generalului prinţ Ghika, ministru de Război şi al Afacerilor externe la Bucureşti; ministru român la Constantinopol, Viena, Roma şi Petersburg, unde a şi murit în 1881.Descendent după mamă dintr-o familie franceză, având strămoşi în toate regiunile Franţei. Sosit în Franţa în 1878. Crescut şi instruit în Franţa, la Toulouse şi Paris. Studiile făcute foarte devreme şi în diferite domenii (litere, ştiinţe, drept, medicină şi filozofie). Convertit „oficial” la credinţa catolică (îmbrăţişase de fapt credinţa catolică de mai mulţi ani) la 13 aprilie 1902. Fondatorul primelor Opere catolice de caritate din România: „Comunitatea Fiicelor Carităţii ale Sfântului Vincenţiu de Paul”. Licenţiat în filozofia scolastică şi doctor în teologie, la Roma, la dominicani (1905). Organizator de ambulanţe pentru victimele răscoalelor ţărăneşti din 1907 în România. Donează bucăţi de piele şi de carne pentru recompunerea, prin grefă, a feţei unei persoane care suferise arsuri. Împreună cu Fiicele Carităţii a stat închis într-un lazaret pentru bolnavi de holeră la Zimnicea, în 1913, unde s-a ales nu cu holeră, ci cu o medalie militară, deşi era vorba de un civil.”

„În timpul Primului Război Mondial, s-a ocupat, rând pe rând, (în afară de anumite misiuni de ordin politico-religios pentru Antantă) de victimele cutremurului de la Avezzano, de tuberculoşii din ospiciul de la Roma, de răniţii de război, de formarea unei legiuni române pentru continuarea luptei după Pacea de la Bucureşti, pe care nu a vrut să o recunoască. După război, reia activitatea de apostolat, mai ales la Paris, şi cea literar-artistică (articole de revistă în Le correspodant, La Revue hebdomadaire, La Revue des jeunes, La Documentation catholique), reeditarea cărţii despre „Vizitarea săracilor”, „Manualul Doamnelor de Caritate”, publicarea unui volum de gânduri răzleţe: Pensées pour la suite des jours (Gânduri pentru zilele ce vin) etc., expune desene la două Saloane (1921, 1923), editează albumul Intermedes de Talloire (Intermedii din Talloire) în 1920. Este hirotonit preot la 7 octombrie 1923. Înfiinţează Comunitatea Fraţilor şi Surorilor Sfântului Ioan, cu aprobarea Suveranului Pontif. Etape importante din viaţă: Auberive, Paris, Villejuif.”