Hram şi hirotonire la Teiuş
22.11.2004, Blaj (Catholica) - Duminică, 21 noiembrie, Înaltpreasfinţia Sa Lucian Mureşan, Mitropolitul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din parohia Teiuş, pentru celebrarea hramului bisericii, Prezentarea la templul din Ierusalim a Preacuratei Fecioare Maria, cât şi pentru a hirotoni întru preoţie pe tânărul diacon Traian Dorin Pop, pe seama parohiei Măgina, absolvent în 2004 al Institutului Teologic blăjean. La Sfânta Liturghie, celebrată în biserica arhiplină de credincioşi, în jurul înaltului Arhiereu s-au aflat Mons. Cristian Sabău, Vicar general; pr. Ioan Fărcaş, protopop al Blajului; pr. Paul Turcu, protopop de Aiud şi paroh al Teiuşului; pr. conf. Ioan Mitrofan, alţi preoţi din parohiile învecinate.
În cuvântul de învăţătură, Întâistătătorul a spus: „Frumos cinsteşte Biserica `pe cea mai onorată decât Heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii`. Prezenţa ei în Sfânta Sfintelor templului din Ierusalim arată că ea este pregătită să fie mai presus decât templul: pântecele ei să fie locul unde încape Cel pe care nu-L încap cerurile cerurilor, iar braţul ei să fie tronul Celui născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii! Aşadar, ce mesaj are sărbătoarea aceasta pentru noi? Ne place să ne numim fiii Maicii Domnului; o supracinstim cu dragoste! Însă Preacurata Fecioară trebuie să reprezinte pentru noi, din zi în zi, mult mai mult. Anume, strădania de a duce o viaţă creştină autentică, fără compromisuri cu lumea şi cu diavolul; fără exagerări în ceea ce priveşte ataşamentul faţă de bunurile materiale, faţă de bani, faţă de persoane influente. Pilda acestei duminici, cu bogatul căruia i-a rodit din belşug ţarina, ne poate fi spre zidire.”
La momentul prescris, arhiereul, prin impunerea mâinilor, a conferit taina sfintei preoţii diaconului Traian Pop, după citirea scrisorii de recomandare din partea conducerii Institutului Teologic. „Cu bucurie am conferit, prin punerea mâinilor, taina preoţiei, acestui absolvent al Institutului Teologic din Blaj, Pop Traian Dorin. Am hotărât să-l hirotonesc aici pentru că părintele Traian va osteni într-o parohie din teritoriul protopopiatului Aiud, la Măgina. Generos şi harnic, conştient de măreţia preoţiei, dar şi de nevrednicia lui, părintele Traian va paşi în ogorul Domnului cu încredere şi speranţă. Fii disponibil la chemarea Domnului şi la şoaptele harului, frate preot Traian, precum totdeauna Sfânta Fecioară Maria, în sărbătoarea căreia ai fost hirotonit. Euharistia pe care o vei celebra zilnic să creeze comuniunea şi să educe la comuniune pe toţi credincioşii, în ciuda oricăror neînţelegeri sau dezbinări existente încă. Euharistia să ne educe pe toţi!”
După ceremonia religioasă, Ierarhul, împreună cu preoţii şi credincioşii, s-au întreţinut la o agapă oferită de comunitate.