Papa despre dialog, ştiinţă, credinţă
23.11.2004, Vatican (Catholica) - În această dimineaţă, Sfântul Părinte i-a primit pe rectorul şi echipa ce l-a însoţit din partea Universităţii Nicolaus Copernicus din Torun, Polonia, care i-au prezentat Suveranului Pontif titlul de „honoris causa”. „Îl accept cu mulţumire”, a spus Papa, „ca semn al dialogului dintre ştiinţă şi credinţă, dialog aflat într-o continuă dezvoltare”. Papa Ioan Paul al II-lea a amintit vizita pe care a făcut-o la această Universitate în iunie 1999, când a vorbit de acest dialog, „chemat să depăşească contrastele, evidenţiate de Iluminism, dintre adevărul descoperit prin raţiune şi adevărul cunoscut prin credinţă. Astăzi înţelegem mai mult ca oricând că este vorba de acelaşi adevăr şi că este necesar ca oamenii să nu se izoleze, ci să îşi întărească propriile intuiţii prin dialogul cu ceilalţi.”
„Doar astfel”, a continuat Papa, „experţii şi oamenii de cultură vor fi capabili să îşi asume acea responsabilitate specială despre care vorbeam la Torun: `responsabilitatea adevărului; să tindă spre el, să îl apere şi să trăiască conform lui`.” Papa şi-a exprimat bucuria că universitatea „se dezvoltă cu dinamism, punând ştiinţa şi mai mult la dispoziţia tinerei generaţii. […] Ştiu că această dezvoltare are loc cu ajutorul autorităţilor locale din oraş. Fie ca aceste eforturi să fie spre beneficiul oraşului Torun, al regiunii şi al întregii Polonii.”
