Doctrina socială a Bisericii trebuie cunoscută în întregime
06.12.2004, Vatican (Catholica) - Sâmbătă dimineaţa, Sfântul Părinte i-a primit pe participanţii la conferinţa Fundaţiei din Vatican „Centesiumus Annus-Pro Pontifice”, care au reflectat pe marginea recent publicatului Compendiu despre Doctrina Socială a Bisericii. După ce a amintit că obiectivul Fundaţiei este sprijinirea activităţilor Papei şi ale Sfântului Scaun şi transmiterea doctrinei sociale a Bisericii pe temele majore, Papa Ioan Paul al II-lea a spus: „Este încă mult de făcut pentru ca bogata contribuţie a doctrinei Bisericii să devină un criteriu coerent de înţelepciune şi o forţă de inspiraţie şi de convingere în activitatea socială a catolicilor.”
„Din această cauză este foarte important”, a continuat Papa, „să faceţi ca doctrina socială a Bisericii să fie cunoscută într-un mod precis, clar şi complet, pentru a evita să fie subliniat doar un aspect sau altul, după sensibilităţi sau idei preconcepute, pierzându-se în final imaginea de ansamblu şi folosind doctrina socială într-o manieră manipulativă. În plus este necesar ca oamenii să fie educaţi să folosească această doctrina ca pe un stimulant punct de referinţă pentru responsabilităţile familiale, profesionale şi civice.” Papa a subliniat faptul că marile întrebări ce frământă omenirea „în contextul tot mai `global` şi `interdependent`, trebuie să fie confruntate cu o viziune clară a omului şi a vocaţiei sale personale şi sociale, pe fundamentul comun al legii naturale.”
„Doctrina socială a Bisericii”, a spus în încheiere Papa, „subliniază valorile de bază ale unei convieţuiri umane ordonate şi solidare, la lumina revelaţiei, eliberând aceste valori de obscurităţi şi de ambiguităţi. Laicii creştini, deschişi la acţiunea harului dumnezeiesc, sunt instrumente vii pentru ca aceste valori să penetreze efectiv istoria.”
