Papa a încredinţat Mariei respectarea vieţii umane
08.12.2004, Vatican (Catholica) - Papa Ioan Paul al II-lea i-a încredinţat Fecioarei Maria respectarea vieţii umane şi căutarea păcii, atunci când a celebrat a 150-a aniversare a dogmei Neprihănitei Zămisliri, în Piazza di Spagna din Roma. „Ajută-ne să construim o lume în care viaţa omului este întotdeauna iubită şi apărată, fiecare formă de violenţă eliminată, pacea tuturor cu tenacitate căutată”, a implorat Papa în timpul omagiului pe care l-a adus în ziua de 8 decembrie înaintea statuii Neprihănitei Zămisliri.
Între miile de pelerini aflaţi în Piaţă au fost grupuri de tineri, persoane consacrate, alături de cei care lucrează la magazinele din apropiere. Papa a sosit în Piaţă la ora 16,20, fiind primit aici de către Walter Veltroni, primarul Romei, şi de către Vicarul Romei, Cardinalul Camillo Ruini. În timpul meditaţiei dedicate Preasfintei Fecioare, pe care a compus-o pentru această ocazie, Papa a spus: „Ne aflăm aici încă o dată pentru a te cinsti, la picioarele acestei coloane, de pe care, cu iubire, veghezi asupra Romei şi asupra întregii lumi”.
Vizita Papei în Piaţă face parte din tradiţia populară anuală a oraşului. Această ocazie a fost special marcată de a 150-a aniversare a zilei în care Papa Pius al IX-lea a proclamat „ca adevăr al credinţei catolice” „ferirea de orice pată a păcatului” a Fecioarei Maria. După meditaţie, Papa Ioan Paul al II-lea i-a adus Fecioarei un omagiu floral. Florile au fost adunate în dimineaţa aceleiaşi zile din Grădinile Vaticanului: 150 trandafiri aşezaţi într-un coş şi legaţi cu o panglică cu stema Vaticanului.
