Vaticanul conduce eforturile Bisericii pentru victimele valului tsunami
03.01.2005, Vatican (Catholica) - În primele două apariţii publice ale sale din 2005, Papa Ioan Paul al II-lea a reînnoit condoleanţele sale adresate familiilor victimelor valului tsunami, care a lovit coasta Indiei în 26 decembrie 2004. Pentru aceste persoane a celebrat o Liturghie, în seara precedentă, în capela sa privată, exprimându-şi „speranţa pentru zile mai bune” pentru comunităţile afectate, şi încrederea că vor primi nu doar „ajutorul lui Dumnezeu”, ci şi sprijinul material bazat pe „sentimentul solidarităţii umane”.
Duminică, 2 ianuarie, apărând din nou la amiază la fereastra biroului său pentru rugăciunea Angelus, Papa a arătat că „credinţa ne învaţă că şi în cele mai dificile şi dureroase încercări – precum calamitatea care a lovit recent sud-estul Asiei – Dumnezeu nu ne abandonează niciodată: în misterul Crăciunului, a venit să împărtăşească existenţa noastră”. Papa a subliniat de asemenea că „Pruncul din Betleem este Acela care, în ajunul morţii sale răscumpărătoare, ne-a lăsat porunca de a ne iubi unii pe alţii aşa cum ne-a iubit El. … Acest mesaj evanghelic asigură fundamentul speranţei într-o lume mai bună, atâta timp cât umblăm în iubirea Sa.”
Şi alţi oficiali ai Vaticanului au adresat propriile lor mesaje de susţinere pentru victimele din Asia. Cardinalul Renato Martino, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, a arătat că „nimeni nu se poate simţi străin” faţă de cei care suferă. Cardinalul Martino a declarat pentru cotidianul italian Corriere della Sera: „În tragediile de o asemenea amploare, omenirea îşi înţelege vulnerabilitatea”. El a remarcat faptul că dezastrul natural a subliniat „misterul suferinţei” pe care toţi oamenii trebuie în final să îl accepte. „Poate Dumnezeu doreşte să ne încerce capacitatea de a fi solidari.” După ce vedem suferinţa celorlalţi, „ispita egoismului poate fi mai uşor de învins”. Lecţiile tragediei pot ajuta de asemenea la formarea membrilor tinerei generaţii, a mai arătat el.
Cardinalul Bernard Law, arhidiaconul Bazilicii Santa Maria Maggiore, a anunţat planurile pentru un concert în beneficiul victimelor valului tsunami. Concertul, organizat împreună cu Consiliul Pontifical Cor Unum, se va desfăşura în 5 ianuarie, şi vor participa la el corul Bazilicii şi Ansamblul cameral Nova Amadeus. Intrarea va fi liberă, iar donaţiile oferite vor ajunge prin Cor Unum la comunităţile afectate din Sri Lanka, India, Thailanda, Indonezia şi Somalia. Caritas Internaţional, cea mai mare agenţie catolică de ajutorare din lume, a anunţat că a primit în ultima săptămână donaţii de peste 35 milioane dolari, şi noi contribuţii vin încă. Zeci de alte grupuri catolice au contribuit la eforturile de ajutorare, inclusiv Serviciul iezuit pentru Refugiaţi, care asigură sprijin pentru milioanele de persoane rămase fără locuinţă în urma dezastrului.
