Botezul este cheia noii evanghelizări
09.01.2005, Vatican (Catholica) - Papa Ioan Paul al II-lea consideră că noua evanghelizare, un obiectiv cheie al pontificatului său de 26 de ani, cere redescoperirea importanţei Botezului. Legat de aceasta, Papa a încurajat cateheza adulţilor, atunci când s-a adresat duminică, 9 ianuarie 2005, mulţimilor adunate în Piaţa Sf. Petru pentru rugăciunea Angelus.
* * *
1. Celebrăm astăzi sărbătoarea Botezului lui Isus, eveniment pe care evangheliştii îl consideră începutul slujirii sale mesianice. Misiunea lui Cristos, inaugurată astfel, se va împlini în misterul pascal în care, prin moartea şi învierea sa, va şterge păcatul lumii (vezi Ioan 1,29).
2. Misiunea creştinilor începe de asemenea cu Botezul. Redescoperirea Botezului, prin oportune cursuri de cateheză la vârsta adultă, este astfel un aspect relevant al noii evanghelizării. A reînnoi într-un mod mai matur propria adeziune la credinţă este condiţia pentru o adevărată şi deplină participare la celebrarea euharistică, ce constituie culmea vieţii eclesiale.
3. Fie ca Preasfânta Fecioară Maria să îi ajute pe aceia care au renăscut „din apă şi din Spirit” prin Botez să facă din viaţa lor o jertfă constantă adusă lui Dumnezeu în trăirea zilnică a poruncii iubirii, exercitând astfel preoţia comună care este proprie fiecărei persoane botezate.
* * *
După rugăciunea Angelus, Pontiful a mai spus: „În această duminică a Botezului Domnului, gândurile mele se îndreaptă către copiii care au fost botezaţi în decursul acestui an. Îi îmbrăţişez şi îi binecuvântez. Îi binecuvântez de asemenea pe naşii lor şi, în particular, pe părinţii noilor botezaţi, îndemnându-i pe toţi să cultive în ei, prin cuvânt şi prin exemplu, sămânţa vieţii divine care răsare din Sacramentul Botezului.
