Papa le-a cerut în special tinerilor angajament ecumenic
24.01.2005, Vatican (Catholica) - Vă oferim în continuare traducerea discursului pe care Papa Ioan Paul al II-lea l-a ţinut duminică, 23 ianuarie 2005, înainte de a se ruga Angelus împreună cu pelerinii adunaţi în Piaţa Sf. Petru.
* * *
1. Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor se desfăşoară în aceste zile, şi se va încheia în Roma, ca de obicei, cu celebrarea vesperelor, în 25 ianuarie, în Bazilica San Paolo fuori le mura. Mă voi uni în chip spiritual cu acea liturgie, la care vor participa reprezentanţi ai altor Biserici şi confesiuni creştine, şi care va fi prezidată de Cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor.
2. Invit comunităţile creştine să trăiască intens acest eveniment spiritual anual, în care avem o pregustare, într-un anumit sens, a bucuriei comuniunii depline, cel puţin în dorinţă, şi în invocarea unanimă. De fapt, suntem tot mai conştienţi că unitatea este, în primul rând, un dar al lui Dumnezeu care trebuie implorat neobosit în umilinţă şi adevăr.
3. Fie ca Preasfânta Fecioară Maria, Maica Bisericii, să ne ajute să depăşim fiecare obstacol şi să obţinem acest dar cât mai curând posibil. Din inimă îi îndemn pe toţi credincioşii, în special pe tineri, să prelungească angajamentul ecumenic de-a lungul întregului an şi să se facă pe ei înşişi instrumente şi mărturisitori pretutindeni ai deplinei comuniuni invocate de Cristos în Cenacol.
* * *
După rugăciunea Angelus, Sfântul Părinte a mai adăugat: „Astăzi are loc în Roma Ziua Şcolilor Catolice cu tema: `Biserica, Familia şi Şcoala: împreună pentru a educa`. Directori, profesori, părinţi şi elevi ai şcolilor catolice din Roma, împreună cu autorităţile pastorale ale Diecezei sunt prezenţi în Piaţa Sf. Petru pentru a reînnoi acest angajament. Le adresez urările mele pline de afecţiune şi recunoştinţă, cu speranţa că preţioasa slujire oferită de şcolile catolice va fi tot mai apreciată şi sprijinită de comunităţile eclesiale şi civile.”
