Hramul Seminarul Teologic Greco-Catolic, Oradea
29.01.2005, Oradea (Catholica) - Duminică, 30 ianuarie 2005, la Seminarul Teologic Greco-Catolic „Sfintii Vasile, Grigore şi Ioan„, din Oradea va avea loc liturghia de sărbătorire a hramului.
Seminarul Teologic Greco-Catolic di Oradea a fost întemeiat în 1792 de Ep. Ignatie Darabant (1788-1805), acelaşi care a zidit şi catedrala Sfântul Nicolae din Oradea (1803).
Structurile acestuia au fost date altor instituţii in perioada comunistă, iar Seminarul a fost redeschis după 1990 de către PSS Vasile Hossu cu numele de Institut Teologic. Acesta a încetat să funcţioneze cu puţini ani în urmă, când i-a fost schimbat statutul, odată cu intrarea în Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, primind titlul de Facultate de Teologie, iar casa de formare a viitorilor preoţi titlul de Seminar Teologic.
PSS Virgil Bercea a consolidat şi modernizat structurile vechiului Institut, mare parte a căruia este utilizat de cele trei specialităţi din cadrul Facultăţii de Teologie: Teologie Pastorală, Teologie Didactică Istorie, Teologie Didactică Filozofie, şi Colegiul de Institutori – Invăţământ Primar, acesta din urmă funcţionând în cadrul Facultăţii de Psihologie şi Stiinţe Educative.
În scopul unei cât mai bune formări a viitorilor preoţi ai Eparhiei a construit o nouă clădire (dotarea cărea cu cele mai bune condiţii este în plină desfăşurare), aceasta constituind sediul propriu-zis al Seminarului.
Programul de hram se va desfăşura înncepând cu Sf. Liturghie în capela „Sfintii Vasile, Grigore şi Ioan„, ora 11.00, după care va continua cu o agapă la care vor participa prietenii şi colaboratorii mai apropiaţi ai seminarului.
Seara între orele 20 şi 22,30 seminarişti vor putea împărtăşii această bucurie cu prietenii lor, în Aula Magna a Seminarului.
Nicolae Bodea, Prefectul anilor III-IV
anunţ trimis de Nicolae Bodea
