Copiii trebuie educaţi de mici la pace
31.01.2005, Vatican (Catholica) - Nu este prea devreme să se înceapă încă din copilărie să se înveţe despre pace, spune Papa Ioan Paul al II-lea. În discursul său Angelus adresat mulţimilor adunate duminică, 30 ianuarie 2005, în Piaţa Sf. Petru, Papa a încurajat eforturile de a-i educa pe copii şi pe tineri la pace, insistând asupra faptului că armonia nu poate fi improvizată.
Sfântul Părinte a subliniat acest lucru cu puţin înainte ca doi copii din Acţiunea Catolică să dea drumul la doi porumbei, de la fereastra biroului său, pentru a marca sfârşitul lunii ianuarie, o „lună a păcii” pentru copiii din această mişcare eclesială. La început porumbeii nu au vrut să părăsească apartamentul papal. Între tinerii din Acţiunea Catolică prezenţi în Piaţa Sf. Petru s-au numărat şi unii din 23 de ţări aflate în război.
Când i-a salutat, Papa Ioan Paul al II-lea le-a reamintit una dintre fericirile citate în pasajul evanghelic al Liturghiei de duminică: „Fericiţi făcătorii de pace” (Matei 5,9). „Chiar şi cei mici pot fi astfel! Şi ei trebuie să practice dialogul şi să înveţe `să depăşească răul cu binele` (cf. Romani 12,21), aşa cum am amintit în recentul Mesaj pentru Ziua Mondială a Păcii. Nedreptatea trebuie depăşită cu dreptate, minciuna cu adevăr, răzbunarea cu iertare, ura cu iubire”, a spus Papa.
„Acest stil de viaţă nu poate fi improvizat, ci cere educaţie încă copilărie”, a subliniat Sfântul Părinte. „O educaţie alcătuită din învăţături înţelepte şi mai presus de toate din modele valide în familie, la şcoală şi în fiecare domeniu al societăţii. Parohii, oratorii, asociaţii, mişcări şi grupuri eclesiale trebuie să devină tot mai mult locuri privilegiate ale acestei pedagogii a păcii şi a iubirii, unde copiii învaţă să crească împreună.” Sfântul Părinte a încheiat rugând-o pe „Maria, Regina Păcii, să îi ajute pe tinerii care doresc atât de mult pacea să devină făcătorii ei curajoşi şi tenaci”.
