Iniţiativă a Caritasului Iaşi
01.02.2005, Iaşi (Catholica) - A face caritate înseamnă a reda demnitatea umană şi creştină celor care se află în diferite forme de sărăcie, scrie Mihaela Condac pe situl Diecezei de Iaşi, anunţând o nouă iniţiativă a Caritas Iaşi. „Acesta este gândul cu care a plecat echipa Centrului Diecezan Caritas Iaşi la drum, în parohiile din Dieceza de Iaşi, pentru a provoca la caritate pe credincioşii catolici din Moldova. Astfel, din ziua de 29 ianuarie până în ziua de 12 martie, angajaţii Caritas din Iaşi, Roman şi Bacău, organizaţi în două echipe, conduse de pr. Egidiu Condac şi pr. Mihai Budău, vor merge în parohii pentru a îndemna la caritate şi pentru a împărtăşi din experienţa lor.”
Cele două echipe formate pentru punerea în practică a iniţiativei vor merge în 13 locaţii, unde vor veni şi oameni din parohiile învecinate, după următorul program: 29 ianuarie, Faraoani şi Sagna; 5 februarie, Adjudeni şi Gherăeşti; 12 februarie, Iugani şi Moineşti; 19 februarie, Tg. Ocna; 26 februarie, Bacău şi Oneşti; 5 martie, Suceava şi Adjud; 12 martie: Gioseni şi Iaşi. Din fiecare parohie sunt invitaţi să participe la aceste cursuri un preot împreună cu alţi trei credincioşi activi în parohie.
Primele întâlniri de la Faraoani şi Sagna a avut loc deja. Programul a cuprins în prima parte a zilei o prezentare a proiectelor Caritas desfăşurate în Dieceza de Iaşi şi câteva noţiuni despre ce înseamnă a fi lucrător social Caritas. În a doua parte a zilei, persoanele prezente au avut o activitate practică în care au încercat să identifice nevoile comunităţii din care au venit. Provocarea a venit prin prezentarea unui film despre implicarea comunităţii din Săveni în amenajarea drumurilor din sat pentru care a fost nevoie în primul rând de bunăvoinţa oamenilor şi de munca lor sub coordonarea parohului şi a Caritasului diecezan. Partea cea mai interesantă a întâlnirii a fost însă cea în care persoanele au încercat să găsească şi soluţii, din resurse proprii, pentru problemele identificate în comunităţile lor.
Din chestionarele de evaluare finale, a reieşit că astfel de cursuri de formare sunt bine venite şi utile pentru comunităţi, atât pentru a afla ce activităţi desfăşoară Caritas în Dieceza de Iaşi, dar şi pentru a învăţa cum să se organizeze mai bine la nivel parohial şi că această implicare nu e o solicitare la modă în zilele noastre, dar e o cerinţă evanghelică, o trăire a celei de-a treia dimensiuni în Biserică, alături de ascultarea cuvântului şi trăirea sacramentelor.
