Reţea de rugăciuni pentru vocaţii în Anul Euharistiei
02.02.2005, Vatican (Catholica) - În acest An al Euharistiei, Papa Ioan Paul al II-lea promovează în lumea întreagă o reţea de rugăciune pentru vocaţii. Această reţea, animată de Opera Pontificală pentru Vocaţiile Eclesiastice, aflată sub Congregaţia pentru Educaţia Catolică, urmăreşte să creeze „printr-o ştafetă a rugăciunii în fiecare continent, un lanţ care să unească comunităţile creştine din întreaga lume”.
„Doresc să reafirm, în acest context, faptul că Euharistia este izvorul şi hrana fiecărei vocaţii la preoţie şi călugărie”, a explicat Papa într-un mesaj adresat Congregaţiei conduse de Cardinalul Zenon Grocholewski. „Doresc, de aceea, să îmi exprim aprecierea pentru toate iniţiativele integrate în această `reţea` rugăciune pentru vocaţii, şi sper că ea va cuprinde lumea”, a spus Sfântul Părinte.
Papa Ioan Paul al II-lea a încurajat de asemenea activitatea „acelora care dedică timp şi efort pentru a promova o reţea pastorală de vocaţii în cadrul comunităţii eclesiale”. În mesajul său, Papa a arătat că un moment decisiv pentru înfiinţarea acestei reţele va fi 17 aprilie, Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii. Luna trecută, Vaticanul a publicat un mesaj pentru această ocazie.
