Până la CEDO pentru Catedrala din Târgu Mureş
03.02.2005, Bucureşti (Catholica) - Biserica Greco-Catolică se va adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), anunţă Mediafax. Decizia vine după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat câştig de cauză Bisericii Ortodoxe în cazul Catedralei din Târgu Mureş, la sfârşitul anului trecut. „Ne vom adresa la Strasbourg pentru că am parcurs toate etapele la toate forurile din România şi am pierdut. De fapt, iniţial, am câştigat o parte din procese, apoi s-au făcut recursuri, iar în final la instanţa supremă am pierdut cauza”, a declarat, miercuri, protopopul greco-catolic din Târgu Mureş, pr. Liviu Sabau.
Catedrala Mică din acest oraş transilvănean a fost construită în perioada primului război mondial cu fonduri alocate de la Vatican, citim în presa de astăzi. Arhitectura construcţiei este o reproducere la scară mai mică a Catedralei San Pietro de la Vatican. „Oamenii au declarat că nu-i interesează dacă în biserică va fi un preot ortodox sau greco-catolic, ei nu-şi schimbă biserica”, a afirmat protopopul greco-catolic. Aceasta explică teama preoţilor ortodocşi de a pierde această biserică. Pr. Liviu Sabău reclamă faptul că Legea cultelor, care are întâietate faţă de legea privind retrocedările şi în baza căreia greco-catolicii au pierdut Catedrala Mică, datează din 1948 şi este o lege comunistă. Greco-catolicii afirma că legea îi defavorizează şi aduc ca argument faptul că în judeţul Mureş nu au primit înapoi nici măcar un imobil din cele trei pe care le-au revendicat.
Mediafax citează şi opinia celeilalte părţi. Protopopul ortodox din Târgu Mureş, pr. Nicolae Sincan, susţine că ortodocşii nu au făcut altceva decât să ceară ceea ce era al lor de drept. „Nu e vorba de nici o luptă, ci de a păstra ceea ce este al nostru, al credincioşilor. Biserica nu este a preoţilor, e a credincioşilor si, atât timp cât ei vor să rămână ortodocşi, biserica va fi a lor. Biserica nu poate să renunţe la nimic.”
