O scrisoare apostolică dedicată comunicaţiilor sociale
21.02.2005, Vatican (Catholica) - În această dimineaţă la Biroul de Presă al Sfântului Scaun, Arhiepiscopul John Foley, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Comunicaţii a prezentat documentul „Dezvoltarea rapidă”, scrisoare apostolică a Papei Ioan Paul al II-lea către cei responsabili cu comunicaţiile. Alături de el s-a aflat Episcopul Renato Boccardo şi Angelo Scelzo, adică secretarul şi subsecretarul Consiliului Pontifical. Acest Consiliu şi-a început astăzi după-amiaza sesiunea plenară anuală.
Arhiepiscopul Foley a spus că atât el, ca preot jurnalist, cât şi Papa Ioan Paul al II-lea, ca Episcop şi părinte conciliar, s-au aflat în Bazilica San Pietro la 4 decembrie 1963, la promulgarea decretului Conciliului Vatican II despre comunicaţii, „Inter mirifica”. A fost „pentru prima oară când Conciliul Bisericii a tratat în mod specific tema comunicaţiilor sociale; decretul a invitat la înfiinţarea unui departament special al Vaticanului care să se ocupe de toate mijloacele de comunicare socială.” Scrisoarea prezentată astăzi, a spus Arhiepiscopul, este rezultatul unei dorinţe exprimate acum un an de Sfântul Părinte, de a marca aniversarea „Inter mirifica” cu un nou document. „Am fost sincer impresionat” citind cuvintele Papei. „Documentul este pentru mine personal o provocare şi un plan de acţiune”.
„Documentul `Dezvoltarea rapida`”, a spus preşedintele Consiliului, „reprezintă o capodoperă de intuiţie privind semnificaţia mijloacelor de comunicare socială în vremurile noastre. Priviţi paragraful al treilea: `Comunicaţiile media au câştigat o asemenea importanţă încât au devenit principalul mijloc de îndrumare şi de inspiraţie pentru numeroase persoane în comportamentul lor personal, familial şi social. […] Ne aflăm într-o eră a comunicaţiilor globale în care multe momente ale existenţei umane sunt fie petrecute, sau cel puţin confruntate cu diferite procese ale mass-media.” Episcopul Boccardo a spus că „de multe ori în intervenţiile sale, Papa Ioan Paul al II-lea a afirmat că provocările ridicate de mass-media sunt, în interiorul lor, de o natură eminamente antropologică. […] Papa consideră mass-media ca agenţi activi în construirea unor orizonturi ale culturii şi valorilor în care fiecare om se înţelege pe sine, pe alţii şi lumea.”
Vorbind despre unele din problemele lumii comunicaţiilor, el a spus că „media construiesc modele de percepţie a realităţii care sunt adesea supuse viziunilor antropologice neinspirate din creştinism. Fără să vrem să părem apocaliptici, dar nici să oferim o viziune prea optimistă, nu putem să rămânem tăcuţi la modul în care media prezintă sensul vieţii dincolo de înţelegerea creştină. Ajunge să ne gândim la modul în care atât de des televiziunea devine un instrument puternic de agresiune personală, de denigrare şi de expunere a unor arene cu bătălii adesea vulgare şi de prost gust. Publicitatea face parte de asemenea din acest proces degradant.”
