Soldaţii ruşi sunt mai credincioşi decât restul membrilor societăţii
23.02.2005, Moscova (Catholica) - Statistici recente realizate de Direcţia de Formare a forţelor armate ruseşti arată că numărul soldaţilor credincioşi din armata rusă s-a triplat în ultimii zece ani. Astfel, proporţia credincioşilor în armată este de cinci ori mai mare decât în societatea civilă, conform paginii de internet a Patriarhiei Moscovei.
Cifrele arată că un soldat din trei participă la viaţa religioasă a confesiunii căreia îi aparţine. Cei mai mulţi dintre soldaţii ruşi sunt ortodocşi (76%), restul fiind musulmani (9%) şi budişti (3%). Restul de 12% sunt membri ai altor diferite culte sau religii, aflăm din ştirea publicată pe situl www.trinitas.ro.
