Papa celebrează Liturghia, îşi exersează vorbirea
01.03.2005, Vatican (Catholica) - Papa Ioan Paul al II-lea, care se reface acum după traheotomia de săptămâna trecută, concelebrează Liturghia în camera sa de la Policlinica Gemelli, şi a vorbit cu Cardinalul Joseph Ratzinger. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Joaquín Navarro Valls, a anunţat despre acestea ieri dimineaţă. Întâmpinat de jurnalişti la intrarea în spital, el a spus că „Papa este bine, iar starea sănătăţii sale se îmbunătăţeşte, după cum am spus şi ieri”. „Totul este în limitele normale”, a spus purtătorul de cuvânt. Papa şi-a petrecut noaptea în linişte. Este un „pacient bun” şi „continuă să îşi exerseze vocea”. Navarro Valls a mai spus că atunci când a părăsit camera Papei, acesta „se pregătea pentru celebrarea Liturghiei”.
După ce l-a vizitat pe Sfântul Părinte, Cardinalul Ratzinger, prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, a declarat că a transmis „salutările Congregaţiei pentru Cultul Divin, reunit acum în sesiune plenară în Vatican”. În numele Congregaţiei pe care o conduce, Cardinalul i-a transmis salutările colegilor dar i-a şi adus „ceva de lucru”. „Sfântul Părinte mi-a vorbit în germană şi italiană”, a spus prelatul. „A fost foarte atent la ce am discutat şi va lucra asupra materialelor pe care i le-am lăsat. Sunt foarte bucuros să văd că Sfântul Părinte este în deplinătatea facultăţilor mentale şi că poate să vorbească esenţialul.”
Deşi spitalizat, Papa Ioan Paul al II-lea lucrează încă. Deciziile care solicită aprobarea sa îi sunt aduse în atenţie la spital de către Cardinalul Angelo Sodano, secretarul de stat al Vaticanului. Cardinalul Cormac Murphy-O`Connor, Arhiepiscop de Westminster şi preşedinte al Conferinţei Episcopale engleze, a mers la etajul 10 al Policlinicii Gemelli, dar nu l-a putut vedea pe Papa, pentru că tocmai celebra Liturghia. Arhiepiscopul britanic a lăsat „un mesaj de sprijin în rugăciune pentru Sfântul Părinte”. Următorul buletin despre sănătatea Papei va fi dat joi. Miercuri audienţa generală a fost anulată.
