Interviu: Mons. Piero Coda de la Universitatea din Lateran (II)

05.03.2005, Iaşi (Catholica) - În zilele de 26 şi 27 februarie, Mons. Piero Coda, profesor de teologie dogmatică la Universitatea Pontificală din Lateran, a susţinut o serie de prelegeri despre Sfânta Treime la Institutul Teologic din Iaşi. Sfinţia sa este laureat în filozofia religiilor şi teologia dogmatică, iar în prezent preşedinte al Asociaţiei Teologilor Italieni şi vicepreşedinte al Academiei Teologice Pontificale. Între principalele sale lucrări amintim: Dio uno e trino (Cinisello Balsamo 1993); L`altro di Dio (Roma 1998); La verità e il nulla (Cinisello Balsamo 2000); Il logos e il nulla (Roma 2003); Dio e il suo avvento (Roma 2003). Sfinţia sa a avut amabilitatea de a acorda un interviu, publicat de situl Ercis.ro, al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi. Prezentăm a doua parte a interviului.

– Pentru formarea unui număr tot mai mare de teologi, care provin din Dieceza de Iaşi, există deja o colaborare între Universitatea din Lateran şi institutul nostru. În ce constă această colaborare şi care ar fi proiectele vizate, mai ales în urma acestei vizite pe care Sfinţia voastră o desfăşuraţi în Dieceza de Iaşi.

– Colaborarea dintre cele două instituţii constă într-un raport organic la nivel academic, astfel încât titlurile care sunt acordate la Iaşi au valoare academică, fiind recunoscute de Universitatea din Lateran. Este un raport care, înainte de toate, are un caracter de recunoaştere juridică. În ultimii ani a crescut mult această colaborare. Anul trecut, la Lateran, am organizat un curs de aducere la zi a profesorilor de teologie care sunt afiliaţi universităţii noastre, fiind prezenţi şi profesori de la Institutul din Iaşi. A fost un moment foarte interesant, fiind abordate ştiinţele istorice şi exegeza. Prezenţa mea aici este o dovadă a continuităţii acestei colaborări şi ştiu de la părintele rector că este vie dorinţa de a continua acest raport. Proiectele noastre sunt acelea de a ne cunoaşte din ce în ce mai mult şi de a favoriza momentele de schimb, în care preoţi din Dieceza de Iaşi pot beneficia de serviciile Universităţii din Lateran pentru a se licenţia şi pentru a obţine doctoratul. În viitor ar putea începe şi un schimb la nivel de profesori: profesori de aici să meargă la Roma pentru a preda un curs sau a face un seminar şi invers. Şi apoi, prin Universitatea din Lateran, s-ar putea crea chiar un schimb de profesori cu celelalte institute afiliate. „Familia Laterană” are instituţii în SUA, Canada, Mexic, Brazilia, România, Polonia, Rusia, Israel etc. Institutul Teologic din Alba-Iulia este şi el afiliat Universităţii noastre. Această internaţionalitate este o bogăţie ce ar trebui să devină tot mai activă şi să fie pusă în slujba tuturor.

– Cu siguranţă, misiunea preotului de mâine, deşi rămâne în esenţă aceiaşi, va fi puternic influenţată de contextul socio-cultural în care preotul îşi va desfăşura activitatea. Ce ar trebui să-l caracterizeze, mai mult ca oricând, pe preotul de mâine?

– Cred că din ce în ce mai mult situaţiile sociale şi culturale cât şi misiunea Bisericii în contextul contemporan vor cere o figură şi un minister al preotului ca om al sintezei şi al comuniunii. Preotul este cel care se pune în slujba comunităţii creştine, pentru ca ea să fie un loc în care sunt prezente şi intră în contact diferite experienţe şi sensibilităţi, deoarece comunitatea creştină este din ce în ce mai mult o comunitate eterogenă, cu diferite forme de prezenţă şi exigenţe. Preotul trebuie să fie maestrul şi artistul comuniunii, cel care ştie să conducă la Cristos şi să pună în armonie multiplicitatea. În acelaşi timp, preotul trebuie să fie un om ce deschide frontierele noii evanghelizări ce se realizează într-un context de globalizare, deschis pe toate fronturile: al celor ce au abandonat credinţa, al celor care o caută, al celor care aderă la alte credinţe. Este foarte important ca preotul să aibă o inimă mare. Folosindu-se de darul comuniunii care oferă atâtea forţe, el trebuie să ştie să prezinte o Biserică deschisă, care-i primeşte pe toţi, care păstrează bine prezenţa lui Cristos şi deci un preot care se îngrijeşte de formarea poporului lui Dumnezeu. În Novo millennio ineunte se sublinia că este misiunea preotului de a face din comunitatea creştină o şcoală de comuniune, cu o formare permanentă la rugăciune, la cuvântul lui Dumnezeu, la exercitarea vieţii de comuniune şi a diferitelor ministere şi carisme.

– În Dieceza de Iaşi, nu demult, s-a încheiat Sinodul diecezan. Noi ne-am întrebat şi continuăm să ne întrebăm cum putem intra într-un dialog fructuos cu oamenii de astăzi, în contextul în care asistăm la o creştere a indiferentismului religios, a secularizării, iar lumea este tot mai insensibilă la tot ceea ce priveşte sacrul. În ce mod ar mai putea fi propusă unitatea sfintei Treimi ca model al unităţii dintre oameni?

– Oamenii de astăzi, ca şi cei de ieri, caută modele de viaţă în care să-şi realizeze propria identitate şi libertate pe de o parte, iar pe de o alta relaţii bogate, fascinante cu ceilalţi care sunt aproape sau departe. Suntem într-o societate pluralistă, mondializată, şi deci provocarea este de a pune împreună libertatea şi unitatea, multiplicitatea şi armonia. Biserica, purtătoare a prezenţei şi moştenirii lui Cristos, este unica „agenţie” care deţine secretul pentru a pune împreună libertatea şi comuniunea, multiplicitatea şi armonia. Biserica devine subiect care evanghelizează atunci când reuşeşte să uimească prin calitatea vieţii. Bărbaţii şi femeile timpului nostru, mai ales tinerii, care sunt în căutarea acestei calităţi a vieţii, trebuie să descopere cu uimire în creştini şi în comunităţile creştine o calitate a vieţii, care dă mărturie despre izvorul acestei vieţi care este Cristos, astfel încât creştinii să poată spune: „Veniţi şi vedeţi!”. Aceasta este provocarea fundamentală a Bisericii adresată omului de astăzi: o Biserica ce face prezentă frumuseţea lui Isus.

– Părinte, la Roma trudiţi mult la educarea şi formarea viitorilor preoţi. Aveţi cumva un secret pe care doriţi să-l împărtăşiţi şi seminariştilor din institutul nostru?

– Secretul este acela de a fi îndrăgostiţi de Isus şi de a nu uita niciodată această iubire. A fi îndrăgostiţi de Isus înseamnă a simţi că el ne-a privit cu o iubire deosebită pentru care am lăsat toate, iar această privire iubitoare a fost mai mare decât toate celelalte. Noi îl urmăm pentru că suntem îndrăgostiţi de el şi vrem să-i facem şi pe alţii să participe la această iubire. Aşadar, păstraţi mereu vie această flacără a îndrăgostirii de Cristos, pentru ca ea să nu slăbească, ci să crească şi să devină o iubire matură care cuprinde din ce în ce mai mult toate fibrele fiinţei noastre. Să nu păstrăm nici o rezervă în inimi, ci totul să-i fie dăruit lui, deoarece Isus ia asupra sa tot ceea ce este pierdere şi ne dă tot ceea ce înseamnă viaţă. Secretul fericirii şi bucuriei preotului, exprimat în cuvintele simple ale unei rugăciuni este acesta: „Isuse, fă ca eu să te iubesc din toată inima şi să te port în mijlocul fraţilor mei!” (Au consemnat Ovidiu Giurgi şi Petru Tamaş)