Preoţii colaboratori au fost victimele sistemului
08.03.2005, Budapesta (Catholica) - Preoţii catolici care au colaborat cu regimul comunist au fost victimele unui „sistem inuman”, se arată într-o declaraţie publicată de Conferinţa Episcopilor Catolici din Ungaria. Nota episcopală a fost publicată după ce în Europa de Răsărit a fost distribuită o listă cu spionii care au activat în perioada comunistă. Lista include nume de episcopi şi preoţi.
Membrii episcopatului ungar au arătat că lista a apărut „la 15 ani după schimbarea regimului”. „Se ştie de asemenea că în 1989 au fost distruse un număr enorm de documente care aveau legătură cu activitatea poliţiei politice şi a liderilor ei”, au spus prelaţii. „În deceniile de socialism fiecare parte a societăţii era urmărită. Chiar şi aceia care erau lideri în clasele de jos erau obligaţi să pregătească rapoarte despre atmosfera care domnea aici `în interesul păstrării securităţii republicii`”, au adăugat episcopii.
„Partidul Comunist a stabilit acest sistem de observare şi în rândul preoţilor şi al călugărilor, aceştia fiind consideraţi cei mai mari duşmani ideologici. Pentru a realiza acest sistem erau aplicate tot felul de forme de teroare mentală şi fizică”, continuă declaraţia. „Au existat o mulţime de persoane care în mod eroic au stat fermi în faţa necazurilor, uneori chiar sacrificându-şi vieţile. Între ei au fost laici, călugări şi preoţi. Biserica Catolică le aduce un omagiu pentru curajul lor”, au scris episcopii.
„Alţii au părăsit ţara sau s-au retras într-o parohie din provincie pentru a-şi continua munca pastorală”, continuă textul. „De asemenea unii au cedat sub povara suferinţelor şi au fost de acord să coopereze. Ei au devenit victime ale unui sistem inuman ai cărui creatori şi susţinători ar putea fi la putere astăzi. Aceşti politicieni nu au fundamentul moral pentru a-i condamna pe cei care au făcut rapoartele”. „Între cei care au cooperat s-au numărat cu siguranţă preoţi, călugări şi laici care, din păcate cu intenţii rele, au păcătuit împotriva aproapelui lor. Cerem iertare, de la cei ofensaţi şi de la Dumnezeu, pentru ceea ce au făcut.”
„Mulţi dintre foştii agenţi le-au mărturisit preoţilor activitatea lor, uşurându-şi în acest fel conştiinţele. Alţii după schimbările politice şi-au cerut iertare de la aceia pe care i-au raportat. Deşi sunt unii care mai datorează încă această cerere de iertare, în spiritul iubirii lui Cristos nu putem să îi punem să dea socoteală. `Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi`.” Episcopii maghiari adaugă: „Există oameni care fac o paralelă între aceşti clerici şi politicienii care nu doresc să înfrunte consecinţele trecutului lor. Cei care sunt de această opinie uită probabil faptul că persoanele clerice au devenit victime ale politicienilor, şi ar putea deveni şi astăzi victime dacă numele lor vor fi făcute publice. În acelaşi timp aceste persoane clerice nu deţin funcţii publice”.

E greu de apreciat daca preotii ce au colaborat cu regimul comunist sunt sau nu vinovati. Desigur, renuntarea la credinta si aderarea la ateism este o mare vina in fata lui Dumnezeu. Totusi, cei mai multi, poate au ales sa colaboreze cu organele represive ale statului tocmai pentru a-si putea exercita in continuare misiunea pastorala, ceea ce n-ar fi fost posibil in inchisoare. Cel mai bine e sa nu judecam acum pe nimeni; sa lasam pe Dumnezeu sa o faca, intrucat doar El este cu adevarat drept.