Papa a apărut din nou la fereastra spitalului
09.03.2005, Roma (Catholica) - În ziua de miercuri, 9 martie 2005, Papa Ioan Paul al II-lea şi-a făcut o apariţie surpriză la o fereastră a Policlinicii Gemelli şi i-a binecuvântat pe credincioşii adunaţi în afara spitalului. Papa tocmai celebrase Sfânta Liturghie, cu participarea unora dintre medicii săi, şi purta încă ornatele.
Cu puţin timp înainte, din camera sa de la etajul al 10-lea, Sfântul Părinte a auzit aclamaţiile şi cântecele sutelor de pelerini adunaţi în curtea spitalului, deoarece miercurea este ziua obişnuită pentru audienţa generală a Papei în Vatican. Audienţa generală a fost suspendată, după operaţia de traheotomie la care Papa Ioan Paul al II-lea a fost supus în 24 februarie datorită problemelor de respiraţie pe care le avea.
Alături de Papa la fereastra spitalului s-a aflat Arhiepiscopul James Harvey, prefectul Casei Pontificale. Pelerinii aflaţi în afara spitalului au răspuns cu aplauze puternice atunci când au văzut chipul Papei. Aceasta a fost a treia oară când a apărut la fereastră în cadrul ultimei sale spitalizări. În cele două ocazii anterioare a apărut după recitarea rugăciunii Angelus de duminica.
Între cei prezenţi la Gemelli a fost şi un grup de aproximativ 80 de copii de la două şcoli din provincia Milano. Ei purtau un portret al Mons. Luigi Giussani, fondatorul recent decedat al mişcării eclesiale Comunione e Liberazione. O delegaţie de cinci copii a fost primită la etajul al 10-lea de către consilieri ai Papei, care au primit desene, scrisori şi un crucifix din partea lor ca daruri pentru Sfântul Părinte.
Marţi, Arhiepiscopul Tadeusz Kondrusiewicz, al Arhidiecezei Maica lui Dumnezeu din Moscova, l-a vizitat pe Pontif în camera sa de spital. El a declarat mai apoi că Papa l-a primit cu un zâmbet şi a cerut noutăţi despre capitala Rusiei. După vizita sa zilnică la Gemelli, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Joaquín Navarro Valls, le-a reamintit jurnaliştilor că o nouă declaraţie despre evoluţia stării de sănătate a Papei va fi dată joi.
