PS Martin Roos – Mesaj de Paşti 2005
22.03.2005, Timişoara (Catholica) - Mesajul de Paşti 2005 al PS Martin Roos, Episcop romano-catolic de Timişoara, aminteşte faptul că „Paştele este prin excelenţă sărbătoarea credinţei sau, după cum spune Sfântul Augustin, este `sărbătoarea sărbătorilor`”. Preasfinţia sa mai aminteşte faptul că „încă din primele secole, Biserica a asociat sacramentul botezului cu celebrarea nopţii de Paşti. Cei care au dorit să îmbrăţişeze credinţa creştină şi să ducă o viaţă conform acesteia, de obicei au fost botezaţi în noaptea Sfintelor Paşti”.
„Prin botez devenim creaturi noi – după cuvintele Sfântului Apostol Paul. Prin sacramentul botezului devenim curaţi, liberi de orice vină şi păcat, devenim fiii şi fiicele lui Dumnezeu, aşa cum am putut afla deja în primele cateheze, atunci când am fost introduşi în învăţătura creştină. Prin Sacramentul Botezului purtăm deja în noi viaţa divină, care ne oferă viaţa veşnică. Să fim mereu conştienţi de acest mare dar. Sacramentul botezului este primul şi totodată cel mai important sacrament. Este în acelaşi timp sacramentul pascal, de care să ne amintim mereu, rânduindu-ne viaţa în conformitate cu darurile pe care le-am primit în botez.”
În încheierea mesajului, PS Martin spune: „Fie ca în acest An al Euharistiei, toţi cei care ne aflăm acum pe calea credinţei, să-L putem recunoaşte pe Cristos la frângerea pâinii, pentru ca biruinţa celui Înviat asupra morţii să risipească din noi şi din jurul nostru teama şi întunericul, conducându-ne spre adevărata viaţă. În acest sens, Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului să fie pentru toţi spre mângâiere, speranţă şi viaţă nouă, aducând belşug de haruri şi binecuvântări.”
