Radio Trinitas aniversează 7 ani de emisie
17.04.2005, Iaşi (Catholica) - În data de 17 aprilie 2005, Radio Trinitas, primul post de radio ortodox din ţara noastră, aniversează împlinirea a 7 ani de emisie. Radio Trinitas este parte integrantă a Institutului Cultural-Misionar Trinitas. „Menirea postului Radio Trinitas”, după cum se menţionează într-un comunicat de presă publicat pe situl www.trinitas.ro, „este aceea de a desfăşura activităţi misionar-culturale şi social-educative, venind în sprijinul activităţii generale cultural-misionare, educative şi spiritual-sociale a Bisericii Ortodoxe Române”.
Radio Trinitas transmite zilnic, în direct, din Catedrala Mitropolitană din Iaşi, Sfânta Liturghie şi Vecernia. „Conţinutul emisiunilor este creştin-ortodox, iar orientarea este spre dialog şi cooperare în vederea înnoirii vieţii umane în societatea românească. Emisiunile sociale şi culturale le completează pe cele cu specific teologic, iar buletinele de ştiri reuşesc să facă atât o sinteză a evenimentelor religioase din întreaga ţară, cât şi o necesară abordare a faptelor din spaţiul public naţional şi internaţional.”
Din acelaşi comunicat aflăm că, în anul 2001, Radio Trinitas a devenit membru al Conferinţei Europene a Radiourilor Creştine, şi că în anul 2003, Consiliul Naţional al Audiovizualului a acordat Radio Trinitas premiul pentru cel mai bun post de radio local din România. În 2004, Radio Trinitas şi-a extins aria de emisie, trecând de la emisia locală, pe Municipiul Iaşi, la emisie la nivel semi-naţional. Astfel, Radio Trinitas emite acum pe aproximativ 50% din teritoriul României.
Radio Trinitas marchează aniversarea a 7 ani de emisie printr-un concert festiv, organizat în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, pe data de 17 aprilie 2005, începând cu orele 18, sub genericul „Crucii Tale, ne închinăm, Hristoase”. Vor participa grupurile corale Altarul şi Sanctus ale Catedralei Mitropolitane din Iaşi, Corul Anghelos al Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi şi Corul Theologus al Facultăţii de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae din Iaşi.
Preafericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat un mesaj cu ocazia acestei aniversări, în care îi binecuvântează pe cei care lucrează la Radio Trinitas, „întru această slujire atât de frumoasă şi de credincioasă pentru Biserica Ortodoxă Română şi pentru prestigiul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei”, dorindu-le ca Dumnezeu să sporească pe mai departe „zelul, evlavia, credinţa şi cuvântul îndreptat cu prisosinţă către Bunul Dumnezeu şi către semenii noştri de pretutindeni!”