Papabilii: o trecere în revistă, în prag de Conclav

17.04.2005, Roma (Catholica) - „Încercarea de a prezice cine va fi următorul Papă este, prin natura ei, foarte riscantă, iar cititorii trebuie să nu uite că un Conclav aduce adesea surprize. Cu acest avertisment subliniat de la început, Catholic World Report oferă următoarele gânduri despre candidaţii de frunte pentru a-i urma Papei Ioan Paul al II-lea.” Preluăm şi noi acest material lung publicat de Catholic World News (CWR şi CWN fac parte din aceeaşi corporaţie media). În lista care urmează este subliniat un favorit clar, o duzină de posibili candidaţi, şi trei candidaţi mai improbabili pentru pontificat. Aproape sigur, următorul Papă va fi unul dintre cei 115 Cardinali electori care vor intra mâine, 18 aprilie, în Conclav. Din aceştia, 58 sunt din Europa, 20 din America Latină, 14 din America de Nord, 11 din Africa, 10 din Asia şi 2 din Australia şi Pacific.

Favoritul. Aproape toţi îl indică pe Cardinalul Joseph Ratzinger ca centrul atenţiei Conclavului de săptămâna viitoare. El nu este doar decanul Colegiului Cardinalilor, dar fără îndoială şi cea mai dominantă personalitate dintre electori. Ca prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, încă din 1981, Cardinalul Ratzinger este unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai Papei Ioan Paul al II-lea – un coleg atât de apreciat de defunctul Papă încât i-a cerut de câteva ori Cardinalului german să rămână în funcţie, deşi acesta îşi dorea să se întoarcă în Bavaria natală. Deşi în mod clar mâna dreaptă a Papei Ioan Paul al II-lea, Cardinalul Ratzinger are propria sa viziune despre viitorul Bisericii, pe care şi-a exprimat-o clar în diferite discursuri şi lucrări publicate, precum best-seller-ul cunoscut ca „The Ratzinger Report”. El este ferm pe poziţii dorind proclamarea doctrinei catolice şi apărarea cu forţă a culturii creştine – chiar şi ca minoritate într-o Europă secularizată.

Teolog participant la Vatican II, capacitatea intelectuală a Cardinalului Ratzinger este indubitabilă. După mai bine de două decenii de activitate în Curia Romană, el ştie cărările Vaticanului, dar are şi experienţă pastorală din vremea când a fost Arhiepiscop de Munchen. Dezavantaje: Ieri a împlinit 78 de ani, o vârstă la care poate fi considerat prea bătrân pentru a fi un Papă viguros. Are probleme cu inima care, deşi nu sunt grave, fac mai serioasă îngrijorarea legată de vârsta sa. Mai important, Cardinalul Ratzinger a fost motiv de tensiune atât în sânul Bisericii (acţionând cu fermitate spre excluderea teologilor cu „alunecări”), dar şi în afara ei (îndeosebi în plan ecumenic, atitudinea lui nefiind pe placul confesiunilor creştine altele decât catolică). Imaginea sa de Panzerkardinal, care nu are acoperire în personalitatea sa blândă, l-a făcut ţinta a numeroase atacuri din partea liberalilor seculari. Până acum câteva săptămâni, atacurile îndreptate asupra sa păreau a-l fi scos din cursa pentru papalitate. Dar evenimentele de la Roma din ultimele zile l-au readus în centrul atenţiei. Se pare că într-o primă măsură Cardinalii din Conclav vor avea două opţiuni: să voteze pentru, sau împotriva Cardinalului Ratzinger. Nici un alt Cardinal nu se bucură de o asemenea consideraţie ca el. Chiar dacă nu va ieşi Papă, cuvântul său va cântări puternic în alegerea următorului Pontif.

O duzină de posibilităţi

1. Cardinalul Francis Arinze a petrecut ultimii 20 de ani în Curia Romană – mai întâi ca preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Dialogul Inter-Religios, apoi, din 2002, ca prefect al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor. Consacrat episcop la doar 33 de ani, deci de foarte tânăr, el a fost Arhiepiscop de Onitska, Nigeria, timp de 17 ani, după care a fost chemat la Vatican. Este foarte călătorit, stăpâneşte bine discursul, iar la cei 72 de ani pare candidatul ideal. Vine dintr-o ţară în care creştinii se confruntă cu islamiştii, ceea ce poate fi un motiv în plus, într-o lume creştină care intră tot mai mult în conflict cu lumea musulmană. Este cu siguranţă liderul african favorit, şi poate cel mai important papabil din naţiunile lumii a treia. Dezavantaje: unii electori îl consideră ca foarte impredictibil.

2. Cardinalul Angelo Scola este Patriarh de Veneţia, cap al unei Arhidieceze care a dat trei Papi (Pius al X-lea, Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul I) în secolul XX. Poliglot, excelent teolog şi fost rector al Universităţii Lateran, el este asociat cu mişcarea Comunione e Liberazione. Un interes particular al său este promovarea Evangheliei în ţările arabe – un interes care din nou se dovedeşte necesar în contextul astăzi care pune atât de des faţă în faţă creştinismul cu islamismul. Atrăgător şi energic, el a avansat rapid în rândul Cardinalilor italieni de la primirea beretei roşii în 2003. Dezavantaje: La 63 de ani este un papabil tânăr, iar familia din care vine, cu o lungă istorie de longevitate, ar putea face ca electorii să se teamă de un alt lung pontificat.

3. Cardinalul Dionigi Tettamanzi de Milano este candidatul cel mai favorizat de mass-media italiană. El a condus trei importante sedii episcopale italiene: Anco, Genova şi acum Milano, cea mai mare Arhidieceză din Europa. Este privit ca un candidat „moderat” – un fel de medie între predecesorul său de Milano, Cardinalul Carlo Maria Martini , un lider al forţelor „progresive” din Biserică, şi Cardinalul Ratzinger. Expert în bioetică şi morala sexualităţii, a fost puternic implicat în scrierea enciclicei Evangelium Vitae. A luat poziţie împotriva globalizării sistemului economic mondial. Dezavantaje: Deşi îi place să lucreze cu mass-media, Cardinalul Tettamanzi este departe de a fi telegenic, iar faptul că nu stăpâneşte bine limbile străine este în contrast drastic cu capacitatea de comunicator a Papei Ioan Paul al II-lea.

4. Cardinalul Camillo Ruini, Vicar al Diecezei de Roma şi preşedinte al Conferinţei Episcopale Italiene, este un alt prelat italian care trebuie luat în calcul, în special în lumina prieteniei sale cu Cardinalul Ratzinger. S-a implicat în ultimii ani în dezbaterile politice majore din Italia, în special privind implicarea ţării sale în conflictul din Irak şi privitor la propunerea de lege despre reproducerea asistată. Dezavantaje: Operaţiile sale pe inimă din 2000 ridică semne de întrebare privind sănătatea. Pare de asemenea deficitar la capitolul şarm şi experienţă internaţională.

5. Cardinalul Jorge Mario Bergoglio de Buenos Aires ar putea fi considerat primul dintre papabilii latino-americani, şi mulţi consideră că în Conclav el se va bucura de sprijinul Cardinalului Ratzinger. Iezuit fiind, se bucură de respect în domeniul filozofiei şi teologiei, dar în special ca păstor care a subliniat principiile spirituale turmei sale argentiniene în contextul crizelor economice de aici. Dezavantaje: Nici un iezuit nu a devenit vreodată Pontif Roman, şi pare neverosimil ca această „regulă” să fie încălcată acum, când Ordinul înregistrează un declin la vocaţii.

6. Cardinal Claudio Hummes de Sao Paulo este un alt lider latino-american de luat în consideraţie. Franciscanul conduce cea mai mare Dieceză din cea mai catolică ţară a lumii, şi şi-a câştigat reputaţia de om interesat de sărăcie şi de doctrina socială a Bisericii, şi de apropiat al mişcării de reînnoire carismatică. Dezavantaje: Unii electori nu agreează legăturile de prietenie cu preşedintele de stânga, „Lula” da Silva. Ales de Papa Ioan Paul al II-lea să predice la exerciţiile spirituale din Postul Mare 2002, el nu a reuşit să impresioneze.

7. Cardinalul Christoph Schönborn de Viena este un strălucitor tânăr prelat dominican dintr-o faimoasă familie nobilă cu legături cu imperiul austriac. A fost student al Cardinalului Ratzinger, şi este principalul editor al Catehismului Bisericii Catolice; în Austria el este unul dintre cei mai inovatori promotori ai „noii evanghelizări” a Europei. Dezavantaje: Biserica din Austria a fost afectată recent de scandaluri. Un tânăr teolog (60 de ani) din Europa de Est ar putea părea prea similar cu Papa Ioan Paul al II-lea.

8. Cardinalul Tarcisio Bertone, membru al ordinului salezian şi Arhiepiscop de Genova, a slujit ca mâna dreaptă a Cardinalului Ratzinger timp de şapte ani, la Congregaţia pentru Doctrina Credinţei. Respectat şi politicos, el ar putea să fie o soluţie de compromis din rândul prelaţilor italieni. Dezavantaje: Stilul lumesc, social, al Cardinalului Bertone pare dificil de combinat cu gravitatea aşteptată de la un Suveran Pontif; unii prelaţi nu uită faptul că a comentat pentru televiziune meciuri de fotbal (ca prelat, nu înainte).

9. Cardinalul Godfried Danneels de Bruxelles ar putea să fie candidatul lider al aripii „progresive” din Colegiul Cardinalilor, acum că mai sus amintitul Cardinal Martini s-a retras. Succesor al unui alt important liberal, Cardinalul Leo Suenens, el s-a remarcat ca un susţinător al democraţiei în sânul Bisericii, şi s-a distanţat de declaraţiile Vaticanului privind probleme fierbinţi precum folosirea prezervativelor şi rolul femeii. Dezavantaje: Cardinalul Danneels are, de asemenea, o istorie de probleme cu inima. Mai mult, aproape sigur Conclavul nu va susţine un candidat liberal.

10. Cardinalul Giovanni Battista Re este ultimul din lista celor din Vatican. El a fost substitut la Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun, trecându-i prin mână toate documentele din perioada 1989-2001, după care a devenit prefect al Congregaţiei pentru Episcopi, supervizând numirile Episcopilor din întreaga lume. Nimeni nu îi pune la îndoială capacitatea administrativă – mulţi chiar spun că va fi următorul Secretar de Stat, din următorul pontificat (dacă nu va fi ales Papă). Dezavantaje: Cardinalul Re şi-a petrecut viaţa tot în roluri administrative, nefiind niciodată Episcop diecezan, nici măcar paroh.

11. Cardinalul Marc Ouellet de Quebec este un alt teolog foarte bun, care a studiat cu celebrul Hans Urs von Balthasar. Specialist în probleme ecumenice – a fost secretar al Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor – el a predat la Institutul Pontifical pentru studii privind căsătoria şi familia, înainte de a prelua actuala poziţie din Canada, unde s-a implicat puternic în dezbaterile privind căsătoriile homosexuale. Dezavantaje: La cei 60 de ani este tânăr pentru a fi Papă. De la numirea din 2002 în Canada nu a avut timp să îşi demonstreze puterile, prin reformarea haoticei Arhidieceze pe care o păstoreşte.

12. Cardinalul Oscar Andres Rodriguez Maradiagua de Tegulcigalpa este primul Cardinal din Honduras. Cleric salezian, cu carismă în colaborarea cu mass-media, stăpâneşte mai multe limbi, a predat în Roma, Austria şi în SUA, precum şi în America Centrală. Fost preşedinte al CELAM (Conferinţa Episcopilor Latino-Americani), el este privit ca un liberal moderat atât în probleme politice, cât şi teologice. Dezavantaje: Probabil puţin cam tânăr (62 de ani); în octombrie 2002 a făcut o afirmaţie greu de trecut cu vederea de mulţi – că scandalurile sexuale din SUA, ce au implicat clerici, ar fi fost un caz de „persecuţie” a mass-media îndreptată împotriva Bisericii Catolice.

Candidaţi improbabili

Deşi nici unul din următorii trei nu sunt candidaţi favoriţi în Conclav, ei merită luaţi în calcul:

1. Cardinalul Audrys Backis de Vilnius, Lituania, este de o vârstă potrivită: aproximativ 68 de ani; are experienţa necesară atât în corpurile diplomatice ale Vaticanului (în Filipine, Costa Rica, Turcia şi Nigeria), cât şi în Curia Romană (în puternicul Secretariat de Stat). Dezavantaje: Conclavul probabil nu va alege un alt prelat din fostul imperiu sovietic.

2. Cardinalul Ivan Dias de Bombay este unul dintre singurii prelaţi care îi poate concura Papei Ioan Paul al II-lea la capitolul abilitate lingvistică: vorbeşte fluent cel puţin 17 limbi. Veteran al corpurilor diplomatice ale Vaticanului, dar şi fost membru al Secretariat de Stat, el conduce acum o Dieceză uriaşă într-un mediu ostil. Prieten şi aliat al Maicii Tereza de Calcutta, el a protestat faţă de atacurile anti-creştine ale hinduşilor, observând însă că pentru Biserică, „persecuţia este cumva ceva natural”, oferind adesea posibilitatea creşterii în credinţă. Dezavantaje: Când se vorbeşte despre un Pontif din lumea a treia, majoritatea prelaţilor vorbesc despre Africa sau America Latină, nu despre Asia.

3. Cardinalul Lubomyr Husar este Arhiepiscop Major de Kiev, liderul spiritual al Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, cea mai mare Biserică Catolică Răsăriteană în comuniune deplină cu Sfântul Scaun. Alegerea unui prelat bizantin ar fi o alegere senzaţională, care cu siguranţă va agita relaţiile Vaticanului cu Bisericile Ortodoxe, rezultatul fiind greu de prezis. Fapt interesant: Cardinalul Husar este singurul papabil din această listă care are cetăţenie americană.