Să îi cerem lui Dumnezeu un păstor care să ne conducă la Cristos

18.04.2005, Vatican (Catholica) - Azi-dimineaţă, în Bazilica San Pietro, Cardinalul Joseph Ratzinger a prezidat Liturghia „pro eligendo Summo Pontifice”, concelebrată de toţi cei 115 Cardinali electori, informează serviciul de ştiri al Vaticanului. Cardinali ne-electori, Episcopi, preoţi, călugări şi călugăriţe, laici din Roma, au participat de asemenea la celebrarea Euharistică. În predica sa, Cardinalul Ratzinger a comentat lectura din cartea profetului Isaia, în care Mesia, vorbind de El însuşi, spune că a fost trimis „să dau de ştire un an de milostivire al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru”. Cardinalul a afirmat că „noi suntem chemaţi să promulgăm – nu doar cu cuvintele ci şi cu viaţa şi cu semnele eficiente ale Sacramentelor – anul de milostivire al Domnului. Referindu-se la „ziua de răzbunare a lui Dumnezeu”, Cardinalul a spus că „Domnul a oferit un adevărat comentariu la aceste cuvinte prin moartea sa pe cruce”.

„Mila lui Cristos”, a continuat el, „nu este un har ieftin, şi nu presupune faptul că răul ar fi ceva banal. Isus poartă toată greutatea răului, toată forţa distructivă a acestuia, în trupul său şi în sufletul său. […] Ziua răzbunării şi anul de milostivire al Domnului vin împreună în misterul pascal, în Cristos care a murit şi a înviat. Aceasta este răzbunarea lui Dumnezeu: El însuşi, în persoana Fiului său, suferă pentru noi.” În a doua lectură, luată din Epistola către Efeseni, Sfântul Paul vorbeşte de „măsura deplinătăţii în Cristos” la care „suntem chemaţi pentru a deveni cu adevărat adulţi în credinţă. Nu trebuie să rămânem copii în credinţă, fără să ne mai maturizăm. Dar ce înseamnă să fi copil în credinţă? Sf. Paul spune că înseamnă `să nu mai fim duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii`. Iată ce descriere pertinentă!”

„Câte curente doctrinale nu am cunoscut în ultimele decenii! Câte curente ideologice! Cât de multe şcoli de gândire! Mica barcă ce poartă gândurile a numeroşi creştini a fost adesea zguduită de aceste valori, aruncând-o de la o extremă la alta: de la marxism la liberalism, şi apoi la libertinism; de la colectivism la individualism radical; de la ateism la un vag misticism religios; de la agnosticism la sincretism, şi aşa mai departe. În fiecare zi apar noi secte, iar cuvintele Sfântului Paul privind înşelăciunea oamenilor şi vicleniile care îi duc în eroare devin adevărate. A avea o credinţă clară, conformă cu Crezul Bisericii, este adesea catalogat ca fundamentalism. În timp ce relativismul, cu alte cuvinte a permite să fi `dus de valuri, de orice vânt al învăţăturii”, apare ca singura atitudine potrivită acestor timpuri, se formează un fel de dictatură a relativismului, o dictatură ce nu recunoaşte nimic ca definitiv, şi care se măsoară după sine şi după dorinţele proprii.”

„Noi, în schimb, avem o altă măsură: Fiul lui Dumnezeu, adevăratul om. El este măsura umanismului. O credinţă `adulta` nu urmează curentele la modă şi ultimele noutăţi; o credinţă adultă şi matură este adânc înrădăcinată în prietenia cu Cristos. […] Trebuie să aducem această credinţă adultă la maturitate, la această credinţă trebuie să conducem turma lui Cristos. Şi această credinţă – singura credinţă – este cea care creează unitate şi se realizează în caritate. […] În măsura în care ne apropiem de Cristos, adevărul şi caritatea se reunesc în viaţa noastră de asemenea.” Decanul Colegiului Cardinalilor a comentat apoi Evanghelia după Ioan, în care Domnul spune: ” De acum nu vă mai zic slugi, […] ci v-am numit pe voi prieteni”. Cristos „ne dă această încredere” şi „ne încredinţează trupul său, Biserica. Încredinţează adevărul său minţilor noastre slabe şi mâinilor noastre slabe. […] El ne-a făcut prietenii săi. Cum îi răspundem noi?”

După ce a amintit pasajul în care Isus spune: „Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână”, Cardinalul Ratzinger a spus: „Trebuie să ne simţim animaţi de o sfântă nelinişte; nelinişte pentru a aduce fiecăruia darul credinţei, al prieteniei lui Cristos. […] Am primit credinţa pentru a o da celorlalţi. Suntem preoţi pentru a-i sluji pe alţii, şi trebuie să aducem roadă care să rămână. […] Singurul lucru care rămâne este sufletul uman, omul creat de Dumnezeu pentru eternitate. Roada care rămâne este deci ceea ce am pus în sufletele oamenilor, iubirea, cunoştinţele; gestul capabil să atingă sufletul; cuvântul care deschide sufletul spre bucuria Domnului. Să mergem deci şi să ne rugăm ca Domnul să ne ajute să aducem roadă, care să rămână.” Cardinalul Ratzinger a spus în încheiere: „Acum, înainte de orice, să ne rugăm cu insistenţa ca Domnul, după marele dar care a fost Papa Ioan Paul al II-lea, să ne dea din nou un păstor după inima sa, un păstor care să ne conducă la cunoaşterea lui Cristos, la iubirea sa, la adevărata bucurie.”