Testamentul Papei Ioan Paul al II-lea a fost tipărit în limba română
18.04.2005, Iaşi (Catholica) - „Testamentul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea din 6 martie 1979 (şi adăugările succesive)” a fost tipărit în limba română la Editura „Presa Bună” în colecţia „Mesaje”, anunţă situl Diecezei de Iaşi, Ercis.ro. Testamentul a fost dat publicităţii în ziua de 7 aprilie 2005. Scris în poloneză, testamentul a fost citit într-o traducere provizorie în italiană celor 122 de cardinali prezenţi la Adunarea Generală din aceeaşi zi. În original, testamentul are 15 pagini. A fost scris în diferite momente; unele pagini au doar un paragraf de câteva rânduri, scrise ulterior; în altele, scrisul este doar pe jumătate din pagină. Prima pagină a testamentului a fost scrisă în 1979.
Testamentul reprezintă o reflecţie despre misterul vieţii şi al morţii. Textul cuprinde meditaţii şi cuvinte de mulţumire. Începe cu scurte paragrafe începând din 1979. În majoritatea cazurilor, Sfântul Părinte a scris sau completat cele scrise în timpul sau după exerciţiile spirituale anuale din Vatican. Textul cel mai compact şi unitar este cel redactat în 2000, în contextul anului jubiliar. După ce aminteşte de darul Conciliului Vatican II, papa mulţumeşte persoanelor pe care le-a cunoscut şi pe care le-a purtat în inimă: de la oficiali ai Bisericii la laici, de la rude la cunoscuţi din Polonia natală. La final papa scrie: Tuturor vreau să le spun un singur lucru: „Dumnezeu să vă răsplătească. In manus tuas, Domine, commendo spiritum meum”. Testamentul papal poate fi comandat prin Internet, prin librăria electronică Presa Bună, de pe siturile Ercis.ro şi Catholica.ro, la preţul de 5.000 lei.
