PS Petru şi PS Eugen despre noul Papă
20.04.2005, Iaşi (Catholica) - „Ne-am bucurat să trăim asemenea momente, însă niciodată ca acum, pentru că acum cu adevărat am putut trăi în direct, cu atâtea canale de televiziune şi cu atâtea emisiuni de radio”, a declarat pentru Radio Trinitas PS Petru Gherghel, Episcopul Diecezei de Iaşi. „Este primul Papă ales în mileniul al treilea, ceea ce este foarte important. Este un Papă care trebuie să continue misiunea Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea, care a introdus Biserica în mileniul al treilea şi care a avut o mulţime de preocupări, dar cea mai importantă preocupare a sa a fost apropierea dintre Biserici, apropierea dintre religii şi popoare, o misiune pe care ne-a lăsat-o drept moştenire. Acum Papa Benedict al XVI-lea are pe umerii săi o misiune deosebită, particulară, specială la începutul acestui al treilea mileniu”.
O altă declaraţie a venit astăzi de la PS Eugen Schönberger, Episcopul Diecezei Romano-Catolice de Satu Mare: „Ne bucurăm şi noi alături de Biserica mondială. Avem Papă. Eu consider minunat faptul că după un Papă polonez, Sfântul Părinte nu a fost ales din rândurile Cardinalilor italieni, el fiind succedat de unul german. În acest mod se reflectă pe deplin universalitatea Bisericii. Benedict al XVI-lea, primul Papă al mileniului III este european. El şi-a ales numele Sfântului Benedict, patronul Europei. Sfântul Părinte probabil că şi în acest mod a exprimat faptul că este necesară re-evanghelizarea Europei. Probabil însă că nu doar Europei va trebui să-i acorde atenţie, atenţia lui va trebui să fie îndreptată spre întreaga lume. Sper în mod sincer şi cred faptul că, aşa cum şi numele lui ne sugerează, va fi un dar al Domnului pentru toată lumea. Înalta sa cultură, experienţa sa, şi înainte de toate, harul Sfântului Duh îl face demn de a conduce Biserica cu pacea lui Dumnezeu. Cu inimile pline de bucurie să ne rugăm împreună: Ad multos Annos!”
