Opinii ortodoxe despre noul Papă
20.04.2005, Bucureşti (Catholica) - Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, pr. Constantin Stoica a declarat pentru Radio Trinitas că BOR salută alegerea noului Suveran Pontif şi speră ca acesta să aibă aceeaşi deschidere faţă de România precum Papa Ioan Paul al II-lea: „Noi nu putem în momentul de faţă decât să exprimăm o speranţă în legătură cu noul Papă, Benedict al XVI-lea, anume aceea referitoare la relaţiile dintre Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe: sperăm ca actualul Papă să continue calea dialogului, a reconcilierii, iniţiată de Papa Ioan Paul al II-lea. Având în vedere faptul că a fost un colaborator apropiat al acestuia, dar şi faptul că este un bun cunoscător al tradiţiei răsăritene, chiar al Bisericii Ortodoxe Române, sperăm ca actualul Papă, Benedict al XVI-lea, să manifeste faţă de Bisericile Ortodoxe aceeaşi deschidere şi disponibilitate ca fostul Suveran Pontif, pentru a continua dialogul teologic existent, cu speranţa că odată, cu ajutorul bunului Dumnezeu, Biserica Mântuitorului Isus Cristos va fi una”.
IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a vorbit şi el la Radio Trinitas despre noul Papă. Astfel, Mitropolitul ortodox a spus că îl cunoaşte de mai mulţi ani pe fostul Cardinal Joseph Ratzinger, însă ultima dată l-a întâlnit l-a funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea. IPS Daniel a mai vorbit despre atitudinea Cardinalului Ratzinger faţă de delegaţia română: „Îl cunoşteam de mai multă vreme, dar am rămas impresionat şi emoţionat de faptul că a avut faţă de delegaţia română o atenţie deosebită. Ştia că fostul Papă a iubit foarte mult România şi Biserica Ortodoxă Română şi ne-a primit cu multă prietenie, chiar a făcut o fotografie împreună cu delegaţia română! L-am invitat să ţină o conferinţă teologică despre Euharistie la Iaşi, iar el a spus că, dacă va găsi timp, va veni. Desigur, acum nu va mai veni, pentru că este foarte ocupat, dar s-a arătat foarte prietenos. În al doilea rând, trebuie să spunem că este un om foarte duhovnicesc, nu doar un bun teolog. Este un om de rugăciune, un om al Tradiţiei şi, în primul rând, este un bun cunoscător al Tradiţiei răsăritene, cunoaşte bine Sfinţii Părinţi şi are o deosebită preţuire faţă de valorile Bisericii Ortodoxe”.
IPS Daniel consideră că Papa Benedict al XVI-lea este diferit de Papa Ioan Paul al II-lea în ceea ce priveşte trăsăturile de caracter. Cu toate acestea, crede că Papa Benedict al XVI-lea va merge în mare parte pe urmele predecesorului său: „Nu cred că actualul Papă va fi identic cu celălalt. Cred că dânsul se va schimba într-o anumită măsură, datorită nevoilor de a continua ceea ce a fost pozitiv în experienţa şi lucrarea misionara a Papei Ioan Paul al II-lea. Va fi un altfel de Papă, dar nu se poate îndepărta prea mult de la linia generală a Bisericii Romano-Catolice. […] Noi sperăm că, în ciuda rigidităţii pe care a afişat-o uneori, noul Papă Benedict al XVI-lea va face eforturi de a menţine la un anumit nivel relaţiile de dialog şi cooperare cu alte Biserici. În privinţa dialogului cu alte religii, cred că va fi mai rezervat; dânsul este cunoscut că a accentuat foarte puternic centralitatea lui Cristos, dar nu atât de mult dialogul cu alte religii. Sau, dacă l-a promovat, a făcut-o doar din punct de vedere practic, nu atât de mult din punct de vedere al recunoaşterii spirituale sau teologice a altor religii. Avem, deci, un mod diferit de a aborda lucrurile, însă nu total diferit, încât să nu se mai recunoască Biserica Romano-Catolică ea însăşi.”
