Lansare de carte: Parohia catedralei `Sfântul Iosif` din Bucureşti
26.04.2005, Bucureşti (Catholica) - În Aula Magna a Institutului Romano-Catolic „Sfânta Tereza” din Bucureşti, în ziua de joi, 21 aprilie, a avut loc lansarea cărţii „Parohia catedralei `Sfântul Iosif` din Bucureşti” editată de dr. Dănuţ Doboş şi pr. Eugen Bortoş. Moderatorul acestui moment cultural a fost pr. Emil Moraru, directorul Academiei Teologice „Anton Durcovici” de pe lângă Institutul Romano-Catolic „Sfânta Tereza” din Bucureşti, care, în cuvântul său de deschidere, a subliniat faptul că biserica „Sf. Iosif” a fost mereu un loc pentru rugăciune şi centru de manifestări culturale deosebite.
A urmat la cuvânt Episcopul auxiliar de Bucureşti, PS Cornel Damian, (cel care a prefaţat, de altfel, cartea). Acesta a creionat un portret al arhiepiscopului Ignazio Paoli, ctitorul catedralei. A urmat cu o scurtă intervenţie pr. Eugen Bortoş, parohul catedralei, care a arătat că scopul lucrării este acela de a oferi enoriaşilor, preoţilor şi tuturor celor interesaţi posibilitatea „să cunoască istoria catedralei bucureştene, din momentul ridicării ei până astăzi”. Pr. Vili Dancă, rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iaşi, venit special pentru această ocazie, a susţinut conferinţa „Anton Durcovici – de la catedră la catedrală”, redactată în baza a numeroase mărturii istorice culese din arhivele Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi şi ale Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti. Pr. Dancă a subliniat totodată faptul că Episcopul martir Anton Durcovici merită să fie readus mereu în memoria colectivă, iar această conferinţă este o avanpremieră la volumul pe care i l-a dedicat Episcopului Durcovici şi a cărui apariţie este preconizată pentru 1 noiembrie anul acesta, cu ocazia ceremoniilor prilejuite de sfinţirea catedralei noi din Iaşi.
Prof. Marcel Octav Costea, organistul catedralei, coautor al lucrării, a ţinut să-l omagieze încă o dată pe marele său predecesor, pr. Iosif Gerstenengst, şi a făcut o retrospectivă emoţionantă a evenimentelor artistice care au avut loc în catedrală în ultimii 20 de ani, de când conduce corul catedralei. Tânărul cercetător Daniel Banner a susţinut o comunicare dedicată istoriei revistei parohiale „Bukarester Sonntagsblatt”, publicată între anii 1913 şi 1941, în limba germană, limba majorităţii credincioşilor de atunci. Prof. Tereza Sinigalia a oferit câteva explicaţii privind montajul fotografic şi textul însoţitor prezentate în lucrare sub titlul „Dumnezeu este lumină”. Prof. Dănuţ Doboş, coordonatorul cărţii, a făcut o trecere în revistă a capitolelor monografiei, evidenţiind contribuţia în parte a fiecărui autor, şi arătând, în acelaşi timp, faptul că lucrarea reprezintă rezultatul unui efort colectiv de recuperare istorică şi o mărturie a credinţei trăite de credincioşii parohiei.
Manifestarea a fost încheiată prin cuvântul IPS Ioan Robu, care i-a felicitat pe autori pentru această reuşită şi i-a îndemnat pe istorici să acorde aceeaşi atenţie fiecărei parohii din Arhidieceză. Excelenţa sa a elogiat contribuţia comunităţii germane la dezvoltarea Bisericii locale şi şi-a exprimat speranţa că parohiile din Bucureşti şi din Arhidieceză vor fi la înălţimea provocării lansate de creşterea numărului tot mai mare de credincioşi de diferite limbi şi naţionalităţi.
