Interviu: Arhiepiscop de Guayaquil la Iaşi
09.05.2005, Iaşi (Catholica) - La sfârşitul săptămânii trecute, Dieceza de Iaşi a avut bucuria de a-i avea în mijlocul ei pe IPS Antonio Arregui, Arhiepiscop de Guayaquil, Ecuador, şi pe Mons. Helmut Nagorziansky, vicar episcopal de Daule-Guayaquil. Cu această ocazie, IPS Arregui a acordat un interviu, semnat de pr. Paul Budău şi Marius-Claudiu Dumea, şi publicat pe Ercis.ro. Reproducem câteva fragmente.
– Pentru început, v-am ruga să vă prezentaţi şi să ne oferiţi câteva date despre Dieceza pe care o păstoriţi.
– Mă numesc Antonio Arregui şi sunt Arhiepiscop de Guayaquil, Ecuador. Guayaquil este un oraş situat pe malul Pacificului, cu 2.000.000 de locuitori, iar Dieceza numără în total 3.500.000 de credincioşi. Dieceza a fost fondată în 1875 şi cuprinde toată partea de coastă a Eduadorului. Este o zonă joasă, cu climă tropicală, cu multă ploaie şi cu un soare ecuatorial. Aici, poeţii spun că trăim „în calea soarelui”. […] Din punct de vedere religios, evanghelizarea acestei zone a fost mereu deficitară, deoarece condiţiile insalubre împiedicau o activitate permanentă a preoţilor care, datorită malariei şi a altor boli, mureau frecvent. O dată depăşită această problemă a insalubrităţii, la începutul secolului al XX-lea, imigrarea a devenit foarte puternică, astfel încât şi astăzi avem un deficit foarte mare în ceea ce priveşte asistenţa acordată credincioşilor noştri. Toţi trăiesc o religiozitate profundă, simplă, emoţională, şi participă întotdeauna cu mult entuziasm la viaţa liturgică şi, în general, în activităţile Bisericii. Însă moştenirea unei evanghelizări suficiente se observă în anumiţi indici, ca, de exemplu, numărul perechilor care, pentru a-şi întemeia o familie, apelează la celebrarea căsătoriei. Acesta nu ajunge însă nici măcar la 50 la sută. De asemenea, se pot puncta şi alţi indici, precum cel al participării la liturghia duminicală, care înseamnă a cincia parte dintre credincioşi, precum şi alte aspecte care vorbesc de necesitatea unei misiuni permanente necesară pentru a întări credinţa acestui popor.
– Populaţia Ecuadorului este majoritar catolică?
– Da, absolut. În Ecuador se declară catolici mai bine de 90% din populaţie. Dar vedem cu preocupare nu atât creşterea sectelor, pentru că sectele protestante sunt de toate tipurile, dar şi martorii lui Iehova, mormonii. Cu toate acestea însă, oricâte eforturi ar face, acestea nu depăşesc 5%. Ceea ce creşte este indiferenţa, o indiferenţă mai ales în rândul imigranţilor din marile oraşe care nu au găsit o formă de reintegrare în viaţa Bisericii şi au alunecat, în condiţiile lor grele de viaţă, spre nişte extreme, să spunem, de un păgânism primitiv.
– Cu ce intenţii aţi venit în România şi care este obiectivul principal al acestei vizite?
– Anul trecut am primit doi misionari români din Dieceza de Iaşi. Au venit pentru a vedea, pentru a experimenta cum ar putea fi dedicarea lor pastorală în Dieceza noastră, în vicariatul de Daule, al cărui vicar mă însoţeşte în această călătorie, Mons. Helmut Nagorziansky. Dintre aceştia doi unul nu s-a putut obişnuit cu căldura din Guayaquil, care are o medie de 30-35 de grade pe an. Există persoane care nu reuşesc să depăşească această problemă a căldurii. Pentru alţii este incomod, dar învaţă să trăiască în aceste condiţii. Unul dintre ei s-a întors în Ecuador după ce a meditat lucrul acesta mai profund împreună cu Episcopul său, Mons. Petru Gherghel. Astfel încât în acest moment avem un misionar din Iaşi, care lucrează în Dieceza de Guayaquil. Am organizat această călătorie cu Mons. Helmut, în cadrul unei serii de întâlniri planificate pentru Europa, pentru a-i vizita pe părinţii pr. Bartolomeu Blaj, pentru a mulţumi Episcopului său şi pentru a vedea dacă ar putea fi mai mulţi preoţi care doresc să lucreze în Ecuador.
– Care este situaţia clerului din dieceza dumneavoastră?
– În Guayaquil avem 216 parohii pentru cele 3.500.000 de persoane, respectiv o medie de 16.000 de locuitori pentru fiecare parohie. Este o medie foarte mare. Seminarul nostru diecezan este cel mai mare din Ecuador şi merge destul de bine. În acest an oferă şapte preoţi noi, ceea ce este un lucru îmbucurător, pentru că în Guayaquil niciodată nu au fost atâtea vocaţii preoţeşti. Exista mai degrabă prejudecata că în această climă şi în aceste condiţii de viaţă nu ar putea exista vocaţii sacerdotale. Aceasta s-a dovedit a fi fals şi, de fapt, ne îndreptăm către un viitor susţinut din ce în ce mai mult de propriul cler, aşa cum este normal pentru orice comunitate creştină, aşa cum orice comunitate creştină trebuie să ajungă să aibă suficienţi preoţi pentru a sluji poporului său. Însă golul pe care-l avem este atât de mare încât avem nevoie de ajutorul a cât mai mulţi fraţi preoţi care să vină din alte ţări. De fapt, în Guayaquil, a treia parte din clerul care lucrează provine din mai bine de 20 de naţionalităţi diferite, din Coreea până în România. Prin urmare, este un cler foarte deschis, foarte primitor pentru toţi cei care doresc să ofere un sprijin, pentru că în momentul de faţă cu toţii ne vedem descoperiţi. Toţi preoţii mei muncesc mult, muncesc minunat de bine, însă evident că nu se ajunge la acea slujire care ar fi de dorit pentru toate familiile de creştini.
Pe situl Ercis.ro poate fi citit textul integral al interviului.
