„Daţi dreptul la justiţie Bisericii Greco-Catolice”
18.05.2005, Bucureşti (Catholica) - Luni, în senat a fost discutată problema decretului-lege nr. 126 / 1990, la care s-au propus completări la art. 3. Prezentând problema, Peter Eckstein Kovacs, preşedintele Comisiei Juridice a Senatului, a spus: „Preşedintele României ne-a sesizat cu o cerere de reexaminare şi, în esenţă, s-a susţinut necesitatea adoptării acestui act normativ care, de fapt, consfinţeşte o prevedere dintr-un tratat care a fost ratificat de către Parlamentul României, respectiv prevederile art. 6 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care prevede că orice persoană are dreptul la judecarea, în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil, a cauzei sale. Această prevedere, desigur, se referă şi la persoanele juridice”.
După cum aflăm din stenograma publicată pe situl senatului României, preşedintele senatului, Nicolae Văcăroiu, a oferit posibilitatea dezbaterii proiectului de lege. Primul care a luat cuvântul a fost Liviu-Doru Bindea, vicelider al grupului PPRM din Senat, care în discursul său a marşat pe ideea că recunoaşterea dreptului de a apela la justiţie Bisericii Greco-Catolice periclitează pacea confesională din Ardeal. Bindea a ţinut să sublinieze că „nu s-a pomenit niciodată în România post-decembristă ca preşedintele să facă o cerere de reexaminare la o lege respinsă”, subliniind apoi: „Părerea mea este că domnul preşedinte, în momentul în care a luat această decizie, a fost victima unei informări unilaterale şi poate incomplete”. „Soluţia pentru rezolvarea acestei probleme”, a spus el, „este în a formula un text care să confere majorităţii religioase puterea de decizie cu privire la aceste biserici, fie că este ortodoxă, fie că este greco-catolică.”
A urmat la cuvânt Norica Nicolai, care a spus: „Nu am venit la tribună ca să fac un discurs despre starea bisericilor româneşti din Ardeal, am venit să fac un discurs despre principii şi aş vrea să vă reamintesc că acest text de lege se referă la accesul liber la justiţie. Este un acces liber la justiţie, pe care şi-l doreşte o Românie care a făcut un pas semnificativ prin semnarea Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană, şi nimeni, absolut nimeni nu poate pune la îndoială necesitatea ca toate subiectele de drept în România, fie persoane fizice, fie persoane juridice, să se bucure de un acces neîngrădit la justiţie.”
„Nu vreau să fac un discurs despre modul în care se înţeleg ortodocşii cu greco-catolicii sau cu diferite alte culte religioase. Vreau să vă reamintesc o prevedere constituţională, care spune că este interzis să învrăjbim cetăţenii României în raport de apartenenţa la o religie sau alta. Este interzis să nu considerăm că România este ţara care este indivizibilă şi egală pentru toţi cetăţenii ei, indiferent de religie, de sex şi de alte criterii prevăzute în Constituţie. Acest text de lege nu face decât să răspundă unei cerinţe europene şi să dea dreptul tuturor să aibă acces la justiţie. Daţi acest drept, după 15 ani, şi Bisericii Greco-Catolice din Ardeal.”
