Sute de tineri la „Marele foc al Duhului”
18.05.2005, Roman (Catholica) - Anul acesta, pentru mulţi tineri din oraşul Roman privegherea de Rusalii a avut o semnificaţie aparte, întrucât au participat la „Marele foc al Duhului” organizat de parohia „Isus, Bunul Păstor” şi de Comunitatea Iosefinilor din Roman, în colaborare cu celelalte trei parohii din oraşul muşatin. Au participat aproximativ 300 de tineri, însoţiţi de preoţi şi persoane consacrate, informează pr. Alois Moraru, pe situl Diecezei de Iaşi, Ercis.ro.
Privegherea a debutat prin celebrarea Liturghiei Vigiliei solemnităţii Coborârii Duhului Sfânt în capela parohiei gazdă, după care tinerii au luat parte la o agapă frăţească, organizată prin punerea în comun a ceea ce a adus fiecare parohie. A urmat un interesant şi frumos program artistic, care a inclus piese de teatru, cântece şi dansuri pregătite de tinerii tuturor parohiilor participante. La ora 21.15, tinerii au mers pe malul râului Moldova unde îi aştepta un foc mare, în jurul căruia s-au strâns pentru a cânta şi a se ruga. Celebrarea „marelui foc” a debutat printr-un dans ritual pregătit de tinerii parohiei „Sfânta Tereza a Pruncului Isus”, după care a fost supus reflecţiei pasajul scripturistic al Rusaliilor.
Invocarea darurilor Duhului Sfânt a fost marcată apoi printr-o contemplaţie corală şi un colocviu. Emoţionanta mărturie personală a unei tinere de religie ortodoxă, scrie pr. Moraru, a făcut ca din ochii multor tineri să izvorască lacrimi, care s-au contopit ulterior în cântecul „Când în mine este Duhul Sfânt” şi în refrenul „Cântă suflete”, în timpul căruia s-au formulat reflecţii despre semnificaţia darurilor celei de-a treia persoane divine. Privegherea a continuat prin expunerea martiriului sfântului Paul Miki şi al însoţitorilor săi, după care au urmat alte rugăciuni şi cântări. „Marele foc al Duhului” a fost încheiat cu o binecuvântare specială şi cântecul „Tu nu uiţi să mă iubeşti”, prin care tinerii au fost îndemnaţi să ceară permanenta asistenţă a Duhului Sfânt.
