Papa confirmă Întâlnirea Familiilor din Spania
30.05.2005, Vatican (Catholica) - Căsătoria şi familia sunt indispensabile pentru creşterea societăţii şi pentru transmiterea credinţei, afirmă Papa Benedict al XVI-lea. Într-o scrisoare trimisă Cardinalului Alfonso López Trujillo, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Familie, Papa spune că „în conformitate cu planurile lui Dumnezeu, Biserica nu poate să nu proclame faptul că familia şi căsătoria nu pot fi înlocuite şi nici nu admit alternative”.
Scrisoarea a fost motivată de convocarea de către Papa Ioan Paul al II-lea, în februarie a.c., a celei de-a V-a Adunări Mondiale a Familiei, care se va desfăşura la Valencia, Spania. Papa Benedict confirmă astfel că sprijină acest eveniment. Scrisoarea, făcută astăzi publică de Arhiepiscopul Agustín García-Gasco de Valencia, în timpul celebrării solemnităţii Corpus Christi, vorbeşte despre valoarea deosebită a acestor întâlniri ale familiilor, iniţiate de predecesorul său pentru proclamarea „Evangheliei familiei”, ale căror valori sunt centrale pentru Biserică şi societate. Papa spune în document că „pentru ca societatea să aibă cu adevărat o faţă umană, naţiunile nu pot să ignore bunul preţios pe care îl reprezintă familia, fondată pe căsătorie. Alianţa maritală, prin care un bărbat şi o femeie se leagă între ei pe viaţă, stabilită prin tocmai natura ei pentru binele soţilor şi pentru procrearea şi educarea fiilor, se află la baza familiei.”
Întâlnirea Mondială a Familiilor se va desfăşura în prima săptămână din luna iulie 2006, cu tema „Transmiterea credinţei în familie”. Repetând acest moto în scrisoarea sa, Papa Benedict spune că „familia creştină are astăzi mai mult ca niciodată o misiune foarte nobilă şi inevitabilă, de a transmite credinţa, ceea ce presupune angajament faţă de Isus Cristos, mort şi înviat, şi introducerea în comunitatea eclezială. Părinţii sunt primii evanghelizatori ai copiilor lor, daruri preţioase ale Creatorului, evanghelizarea începând cu primele rugăciuni pe care cei mici le învaţă. Astfel se construieşte pe voinţa lui Dumnezeu un univers moral, în care copilul creşte în dimensiunea umană şi în măsura valorilor creştine, care oferă un sens deplin vieţii.”
