25 de ani de la vizita Papei IP2 la UNESCO
02.06.2005, Vatican (Catholica) - Astăzi a fost făcut public mesajul Papei Benedict al XVI-lea către Cardinalul Jean-Louis Tauran, reprezentantul Sfântul Scaun în Paris la colocviul intitulat „Cultura, raţiunea şi libertatea”, care aniversează 25 de ani de la vizita din 2 iunie a Papei Ioan Paul al II-lea la UNESCO. În mesajul adresat arhivistului şi bibliotecarului Sfintei Biserici Romane, Sfântul Părinte vorbeşte despre „imensa recunoştinţă datorată Papei Ioan Paul al II-lea, care, prin experienţa sa personală şi culturală, a subliniat mereu în învăţătura sa poziţia centrală şi de neînlocuit a omului, precum şi demnitatea sa, sursă a drepturilor sale inalienabile. Acum 25 de ani, Papa a declarat la sediul UNESCO că `în domeniul cultural, omul este întotdeauna primul: omul este faptul primordial şi de bază al culturii`”.
Papa a amintit apoi cuvintele rostite în acea zi de predecesorul său, când a amintit interlocutorilor de la UNESCO de responsabilitatea lor: „Construiţi pacea începând cu fundaţia: respectul pentru toate drepturile omului, acelea legate de dimensiunea sa materială şi economică, precum şi acelea legată de dimensiunea spirituală şi interioară a existenţei sale în această lume.” Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea a reiterat grija Vaticanului pentru opera UNESCO şi disponibilitatea implicării în această lucrare. „Într-o lume care este multiplă dar şi divizată, şi adesea supusă cerinţelor puternice ale globalizării relaţiilor economice şi, chiar mai mult, a informaţiei, este important ca la cele mai înalte niveluri să existe o mobilizare a energiilor pentru ca drepturile omului la educaţie şi cultură să fie recunoscute, în special în ţările sărace”, a spus Papa.
„Într-o lume în care omul trebuie să înveţe tot mai mult şi mai mult să îşi recunoască şi să îşi respecte fratele, Biserica doreşte să îşi aducă propria contribuţie în slujirea comunităţii umane, subliniind relaţia care leagă pe fiecare persoană de Creatorul întregii vieţi şi de sursa demnităţii inalienabile a fiecărei persoane, de la concepţie până la sfârşitul natural al vieţii.”
