Primul post de televiziune ortodox din Rusia
29.07.2005, Moscova (Catholica) - Radio Trinitas a informat astăzi despre lansarea primului post ortodox de televiziune din Rusia. Postul de televiziune se numeşte „Spas” (în traducere, „Mântuitorul”) şi a fost lansat zilele trecute, la Moscova. Postul va fi transmis exclusiv prin cablu, iar firma care îl distribuie estimează că audienta potenţială este de 1,2 milioane de persoane.
„Spas” şi-a propus ca public-ţintă persoanele care aparţin Bisericii Ortodoxe, dar care nu merg în mod obişnuit la biserică. Patriarhul Alexei II al Moscovei a binecuvântat iniţiativa înfiinţării acestei televiziuni. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Ortodoxe Ruse, preotul Vsevolod Chaplin, a negat că Patriarhia ar fi implicată activ în susţinerea noului post de televiziune. Televiziunea „Spas” va transmite 12 ore pe zi, iar conducerea speră să poată extinde durata de emisie la 16 ore pe zi, în cel mai scurt timp. „Spas” va transmite emisiuni de dialog cu publicul, dezbateri, dar şi emisiuni educative, în special cu subiect istoric.
