Pr. Liviu V. Pandrea: Raiul
15.09.2005, Târgu Lăpuş (Catholica) - Editura Galaxia Gutenberg din Târgu Lăpuş a inaugurat o nouă colecţie: „Duhovnicul meu”. Prima carte apărută în această colecţie este „Raiul”, a pr. Liviu Pandrea, urmând de acelaşi autor şi în aceeaşi colecţie să mai apară: „Euharistia”; „Drumul spre Emaus”; „Slavă sau mărire” şi „Despre rugăciune”. Într-un interviu acordat nouă la 25 ianuarie a.c., directorul editurii, pr. Silviu Hodiş, îl descria pe pr. Pandrea ca fiind „unul dintre cei mai erudiţi preoţi pe care i-a avut Biserica noastră (Greco-Catolică) şi îndrăznesc să spun chiar ţara noastră”.
În Introducere, pr. Pandrea scrie: „Dobândirea Radiului este scopul nostru ultim şi suprem, […] tot rostul existenţei noastre numai prin referire şi raportare la Rai se explică. Noi am fost creaţi pentru a ajunge în Rai, şi a rata această ţintă unică ar fi o monstruozitate abominabilă care i-ar face silă lui Dumnezeu.” Practic, pr. Pandrea ne invită prin această carte să aruncăm o privire în Rai, să îl înţelegem – atât cât poate fi înţeles, şi să ne înţelegem – cum vom fi acolo. Astfel, în capitolul despre trupurile glorificate aflăm că ele vor avea „patru aspecte pozitive: a) Prima însuşire va fi impasibilitatea, în sensul că glorificarea sau dobândirea stării de nestricăciune scuteşte şi eliberează trupul celui înviat de orice leziune, rănire, infirmitate, alterare sau vătămare de orice fel, inclusiv moartea şi disoluţia fiinţei; […] b) Agilitatea va permite celor înviaţi să se transporte dintr-un loc într-altul cu repeziciunea gândului. […]”
„c) Subtilitatea îi va permite celui înviat să traverseze, când vrea, orice obstacol material. […] d) Strălucirea va face ca trupurile glorificate să apară într-o lumină, claritate şi farmec ca al lui Isus pe Muntele Taborului în timpul schimbării Sale la faţă.” Urmează apoi analiza facultăţilor de cunoaştere şi ale celor afective, caracteristice trupului glorificat. „Toate aceste bucurii, rezultate din glorificarea trupurilor înviate”, scrie pr. Liviu Padrea în încheiere, „nu sunt nimic faţă de infinita fericire de a-L vedea direct şi de a-L iubi nemijlocit pe Dumnezeu Preasfânta Treime, în infinita Lui grandoare şi frumuseţe. Şocul va fi atât de mare şi strivitor, încât, dacă sufletul nu ar fi în mod miraculos întărit şi fortificat de ceea ce în teologie se numeşte lumen gloriae – claritatea măririi – acesta s-ar nimici instantaneu, s-ar pulveriza şi distruge sub infinita povară a Infinitului, aşa cum s-ar arde fulgerător un mic bec de lanternă prin care ai încerca să facă să treacă un curent de miliarde de volţi.”
