Jubileul tineretului – nu un eveniment, ci un apel
11.08.2025, Vatican (Catholica) - Kim are 21 de ani. Este din Seul. În coreeană, numele său înseamnă „lumina lumii”. Pe 29 iulie, în Piața San Pietro, Papa Leon al XIV-lea s-a uitat la tineri, a zâmbit și le-a spus: „Voi sunteți lumina lumii”. În acel moment, a povestit el, „fațada Bazilicii s-a luminat. A fost ca și cum mi-ar fi rostit numele”. Un cuvânt, o lumină, o misiune care vine din interior: „Am primit atât de mult… acum trebuie să dau înapoi.”
Mauricio are 20 de ani, este din Statele Unite. Prețuiește strigătul Papei pentru pace din ultima zi. Întrebat ce a reținut din acele zile, a răspuns: „Papa a vorbit despre tinerii care suferă acum în Gaza și Ucraina. Dacă atingem câte o inimă la un moment dat… lumea se schimbă”. Kim și Mauricio sunt doi dintre cei două sute de tineri ai asociației internaționale Idente Youth, care își sărbătorește în acest an cea de-a cincizecea aniversare. Împreună, ei au participat la Jubileul Tinerilor de la Roma. Ei provin din Asia, Europa și America: Coreea de Sud, Filipine, Japonia, Germania, Spania, Franța, Italia, Chile, Columbia, Ecuador, Statele Unite, Honduras și Mexic.
Sebastián, 19 ani, din Ecuador, nu are nici o îndoială: „Aceasta nu a fost doar o călătorie: noi suntem speranța pe care trebuie să o aducem altora. Suntem aproape un milion de tineri cu o misiune.” Această misiune, pentru Monica din Ecuador, se numește „sfințenie”. A continuat: „Papa ne-a chemat la sfințenie: să nu ne mulțumim cu puțin. În gesturi simple, în fidelitate zilnică.” Așa cum spune Gerardo din Mexic, preluând cuvintele Papei: „Prieteniile adevărate nu se construiesc doar pe rețelele sociale…. ci în Cristos”. Acești tineri s-au descoperit din ce în ce mai dornici să viseze mare, dispuși să facă alegeri puternice, bogați în capacități nesperate, protagoniști ai unei schimbări care nu este doar posibilă, ci mai ales esențială. Ei au trăit acest Jubileu ca pe o convocare universală, dar foarte personală, în care Cristos s-a făcut prezent în moduri imprevizibile și foarte eficiente. Nu o manifestare. O trezire. O chemare care a atins inima.
„Am ajuns plină de rebeliune împotriva lui Dumnezeu”, spune o fată din Franța. O alta vorbește despre trecerea prin Poarta Sfântă ca despre „un mare moment”. „Noi, tinerii, suntem și rodul multor lacrimi ale însoțitorilor noștri.” Din Filipine, Angelic remarcă: „Când doi oameni se deschid cu încredere, se naște o comunitate vindecătoare”. Apoi adaugă: „Trupul meu era obosit, dar a rezistat pentru că inima mea era plină de har”. În zilele Jubileului, Sacramentele au fost „puterea mea”. Danielle a rememorat: „Milioane de tineri în tăcere în fața Euharistiei: acolo am simțit că nu suntem singuri”. Kyla, de asemenea filipineză, vorbește despre unitate: „Toți priveam la o singură persoană: Cristos. Purtând împreună crucea iubirii.” James povestește despre oboseală, soare, sete. Dar și o descoperire: „În durere, am înțeles că există glorie. Speranța vine din oboseala împărtășită.”
Pentru unii, precum Ariana din Statele Unite, a fost o redescoperire a speranței pierdute: „Multe lucruri s-au întâmplat în viața mea care m-au făcut să o pierd. Dar văzându-l [pe Papa], fiind la Liturghie cu toată lumea, m-a ajutat să nu îmi pierd credința.” Pentru Iris, din Filipine, a fost mai clar că „speranța nu este un concept abstract, ci o persoană: Cristos”. Pentru Pablo, din Barcelona, „viața fără credință nu este o viață trăită”. Iar pentru Gabriele, din Roma, „am simțit speranță pentru alți tineri. Aceasta este doar plecarea spre etape mai importante.”
Mulți și-au amintit de oboseala comună, transformată în bucurie. Alessio, din Toscana: „În timpul călătoriei sub soare, a apărut adevărata umanitate. Oboseala s-a transformat în bucurie, iar toate diferențele s-au atenuat. Eram acolo pentru un singur motiv.” Yadira, din Honduras, a cerut în rugăciune harul de a fi un făcător de pace: „Domnul să ne facă apți și curajoși”. Victoria, din Franța, a trăit Jubileul ca pe un moment de pace interioară și deschidere universală: „Mulțimea de pelerini, bucuria împărtășită, rugăciunea împreună… În timpul Adorației și al Liturghiei am fost cufundată într-o pace interioară profundă.”
„Ce sens are să păstrez toate acestea doar pentru mine?” se întreabă Italo, din Ecuador. „Tinerii care nu au putut participa trebuie să știe ce am trăit noi.” Susana, din New York, simte și ea că ceva s-a schimbat în ea: „Acest Jubileu mi-a schimbat viața… dar și sufletul”. Iván, tot din Ecuador, vrea să transmită mai departe pacea pe care a primit-o: „Voi continua să interiorizez tot ceea ce înseamnă Cuvântul și vreau să îl duc și altora”. Mulți au spus mulțumesc. Nu doar tinerilor. De asemenea, însoțitorilor, organizatorilor, celor care au slujit în tăcere în zilele anterioare. Marco, din Italia: „Cei care își fac munca cu iubire, nu lucrează de fapt, ci trăiesc misiunea”. Danielle, din Filipine: „Această experiență este un dar al providenței Tatălui. Vă mulțumesc pentru iubirea voastră eroică.” Alex, din Ecuador: „Fiecare gest, cuvânt și serviciu oferit cu iubire m-a făcut să mă simt ca acasă”. Ruth, din Torino: „Semănăm pentru a deveni agenți ai schimbării care vine de la unicul Bine”.
Într-o mulțime care părea anonimă, fiecare s-a simțit chemat pe nume. Nu la un serviciu, un rol, o performanță, ci la a fi: a fi lumină, a fi sare. Nu ceva de făcut, ci a fi cineva. Și de aici izvorăște o misiune. Acești tineri s-au simțit minunat pentru că s-au simțit iubiți și chemați la viață. Kim a preluat scânteia inițială. Mauricio a fost ecoul chemării finale. Două continente la capătul lumii. Același răspuns. Între ele, o mulțime. O mie de limbi, o singură voce: cea a lui Cristos, care continuă să cheme.
